loader image

Festivalul Tehnologiilor în Educație: elevii învață de la studenții TUIASI cum poate fi folosită tehnologia pentru a învăța mai ușor

Quartz Matrix, Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași vor organiza prima ediție a EDU TECH FEST – Festivalul Tehnologiilor în Educație”, care va avea loc la Iași, în perioada 12 – 13 mai 2023, în Sala Pașilor Pierduți.

Photo by Julia M Cameron.

Festivalul este adresat elevilor de liceu din regiunea Nord-Est a României, însă poate fi un vector bun de influență asupra orientării în carieră și pentru elevii de gimnaziu. Conform organizatorilor, evenimentul are ca scop prezentarea oportunităților pe care tehnologiile le oferă în contextul învățării și în alegerea domeniului de studiu după finalizarea liceului. 

„În cadrul «EDU TECH FEST” ne propunem ca, pe parcursul celor două zile, studenții din cadrul universității, îndrumați de cadrele didactice și specialiști în tehnologii, să prezinte elevilor din ciclul de învățământ liceal echipamente și aplicații de robotică, Industry 4.0, IoT – Internet of Things, imprimare 3D, Realitate Virtuală etc., oferind posibilitatea acestora de a experimenta învățarea cu astfel de tehnologii și de a percepe utilitatea acestora în domeniile de studiu tehnice”

au precizat organizatorii

Aceștia au mai spus că, deși manifestarea se află la prima ediție, își propun ca festivalul să devină un eveniment de referință la nivelul regiunii Nord-Est, care să aducă în același spațiu de discuție și experimentare învățământul preuniversitar, învățământul universitar și furnizorii de tehnologie.

Pentru acest moment, Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași a pregătit elevilor tururi ghidate în Biblioteca TUIASI, votată drept una dintre cele mai frumoase din lume într-un clasament online, și în Aula Magna „Carmen Sylva”.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.