Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a realizat o amplă procedură ce trebuie să fie aplicată de întreg colectivul didactic, administrativ și de către studenți pentru a putea preveni infecțiile cu noul coronavirus.
Procedura poate fi consultată integral la linkul următor și conține instrucțiuni, sfaturi, indicații și mecanisme detaliate pentru a trata toate situațiile, de la trierea studenților, la realizarea căilor de acces în sălile de curs, măsuri de igienă și protecție personală etc.
De asemenea, conducerea TUIASI a elaborat un set de instrucțiuni pentru desfășurarea activității în campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.