loader image

Întreprinderile simulate de la TUIAŞI îşi prezintă rezultatele

80 de studenţi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi (TUIAŞI) au experimentat pe parcursul anului trecut cum se conduce, promovează şi întreţine o firmă de profil tehnic prin intermediul Proiectului POSDRU „De la teorie la practică prin întreprinderea simulată”.

„Aceştia au lucrat în echipe de cîte 20, în cadrul a patru companii simulate (n. ReNew, IS NECOM, IS Petra, IS-APAVITAL) , replici ale unora reale, două din domeniul ingineriei electrice şi electrotehnicii, una din domeniul cosmeticelor şi una din domeniul apei minerale. Ei au lucrat în fiecare week-end şi au avut sprijinul cadrelor didactice din universitate, dar şi ale companiilor reale a căror activitate au simulat-o, precum MECON, ANTIBIOTICE şi APA VITAL. Pe parcursul proiectului studenţii au schimbat rolurile între ei, activînd pe rînd la departamente ca management, achiziţii sau marketing”, a explicat Delia Toderean, expert informare şi publicitate în cadrul proiectului.   

Rezultatele activităţii acestor companii vor fi prezentate miercuri, 31 octombrie 2012, începînd cu ora 10.00, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din Iași de la TUIAŞI, în cadrul unei conferinţe. „Întreprinderile au funcţionat foarte bine, iar studenţii au învăţat foarte multe despre fluxul administrativ dintr-o firmă. Mai mult, pe parcursul anului trecut, studenţii de la TUIAŞI au participat alături de celelalte 12 întreprinderi care au activat în cadrul proiectului la un tîrg naţional de întreprinderi simulate şi au realizat peste 600 de tranzacţii virtuale. Acum ei se pregătesc să participe la un tîrg internaţional, care va avea loc în aprilie 2013 şi va reuni participanţi din ţări cu activitate semnificativă în această sferă, ca Austria sau Statele Unite”, a mai precizat Delia Toderean. La conferinţă vor fi prezenţi 30 de reprezentanţi ai celor 16 întreprinderi simulate care au funcţionat în cadrul proiectului, dar şi reprezentanţi ai companiilor reale.

În cadrul proiectului Proiectului POSDRU „De la teorie la practică prin întreprinderea simulată” au fost implicaţi anul trecut 323 de studenți din Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, TUIAŞI și Universitatea Valahia din Târgovişte şi au activat în 16 întreprinderi simulate, replică a unor companii reale partenere în proiect, în cadrul cărora studenţii s-au familiarizat cu cerințele specifice unui loc de muncă în domeniul tehnic și au dobîndit abilități antreprenoriale. Aceste întreprinderi îşi vor continua activitatea şi în afara proiectului.

Anul acesta, pe 20 octombrie, s-au lansat încă patru întreprinderi simulate care vor activa în cadrul TUIAŞI.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.