loader image

Mașinile create de studenții TUIASI, printre cele mai apreciate din lume pe siteul Autodesk

Un grup de studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a realizat unul dintre cele mai apreciate modele de mașini într-o competiție la care sunt peste 900 de participanți, găzduită de Autodesk.

Mașina, realizată în programul specializat, este înscrisă pe siteul companiei și, până în momentul de față, este pe locul al doilea din 2.200 de modele înscrise în competiția cu peste 900 de participanți. Aceasta a fost concepută de către un grup de studenți, conduși de Alexandru Palii, de la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (FCMMI) și este mai apreciată decât alte modele propuse de echipe din toată lumea – SUA, India, Marea Britanie, Rusia, Egipt sau Filipine.

Studenții noștri au participat cu cinci modele de mașini la acest concurs global. Sunt mașinuțe din toată lumea, iar produsul este evaluat în două moduri – o dată se ține cont de numărul de oameni care votează pe siteul lor, iar apoi de o comisie ce evaluează modul în care au utilizat comenzile în construcția acestei mașinuțe – cu cât e mai complex, cu atât e mai bine punctat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, decanul FCMMI.

Mașinile au fost realizate la un curs specializat de reprezentanții companiei ST-Proiect, care a avut loc la TUIASI, la Facultatea de Construcții de Mașini, concentrându-se pe prezentarea unui program – „Fusion 360”, care, conform reprezentanților facultății, este o versiunea mai „user friendly” decât cele două programe folosite în prezent – Autodesk și AutoCAD. Prezentarea a fost făcută de către un instructor autorizat Autodesk. „Studenții au făcut cursuri timp de opt ore pe zi, două zile, iar în a doua zi s-a lucrat pe echipe de câte trei oameni și au primit ca temă construirea unei machete a unui automobil.La primul astfel de curs s-au înscris 37 de studenți, iar, fiindcă cererea a fost mare, am mai organizat încă două, unul cu 23 de participanți și celălalt cu 15”, a adăugat decanul.

Cele mai bune modele au primit vouchere în euro de la Amazon, studenții care le-au realizat fiind înscriși automat și în programul Autodesk Student Expert. Aceștia au primit și un certificat Autodesk, care este recunoscut la nivel mondial de către firmă. Facultatea a decis și premierea internă a grupelor de studenți care au realizat în total nouă modele de mașini, cu diplome, tricouri și vouchere, într-o festivitate care urmează să aibă loc la începutul lunii martie.

Cei care doresc să voteze mașina de pe locul al II-lea o pot face la link-ul următor. Vă prezentăm, în continuare, câteva dintre modelele realizate de către studenții Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial.

Modelul de pe locul al II-lea pe siteul Autodesk.

Alte modele premiate la nivel intern.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.