loader image

O delegație a TUIASI, prezentă la cel mai important eveniment dedicat universităților din Europa: Conferința EAIE 2024

Reprezentanții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) participă, în această săptămână, în intervalul 16 – 20 septembrie 2024, la Conferința European Association for International Education (EAIE) 2024, care are loc în Toulouse, Franța. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul învățământului superior organizate în Europa, iar delegația TUIASI participă alături de alte universității din țară la standul „Study in Romania”.

Din partea TUIASI sunt prezenți în Franța prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, și conf. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu, prodecan responsabil cu cercetarea științifică la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI). Aceștia au explicat că evenimentul oferă oportunitatea de a dezvolta noi colaborări și parteneriate pentru studenții si personalul TUIASI, prin programul Erasmus+, atât la nivel european cât și global.

Totodată, cu această ocazie, reprezentanții universității prezintă și manifestarea International Staff Week, eveniment ce are loc în fiecare an la TUIASI.

„Prezența TUIAȘI și în acest an la EAIE în cadrul «Study in România», organizat prin Consiliul Național al Rectorilor, este dublată și de participarea la standul Alianței de Universități Europene INGENIUM, extinzând oportunitățile de colaborare europeană în domeniul învățământului superior. Suntem conștienți de responsabilitatea de a contribui în noi proiecte care să atragă cât mai mulți colegi în grupurile de lucru internaționale interdisciplinare benefice abordărilor inovatoare în educație”,

a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.