Obuzierele KRUPP-Iași, o bijuterie inginerească veche de un secol, scoasă la lumină de profesorii Universității Tehnice

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIASI) a reușit să readucă la viață una dintre bijuteriile inginerești din Primul Război Mondial care a fost făurită la Iași, dar lăsată uitării.

În urmă cu 100 de ani, inginerii de la Atelierele Nicolina reușeau, în contextul presiunii războiului și retragerii a întregii administrații în capitala Moldovei, care a devenit „capitala rezistenței până la capăt”, să realizeze o serie de obuziere deosebit de performante, cunoscute ca fiind obuzierele Krupp-Iași. Munca de cercetare a acestor utilaje de armament a fost dusă de către o echipă coordonată de prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității la TUIASI. Rezultatul final al acestei munci de cercetare de peste doi ani de zile a fost publicarea unei cărți care conține referințe din bibliografia de specialitate cu privire la perioada de timp în care au fost realizate aceste obuziere la Iași, cât și a unor randări 3D și a unor machete tipărite cu ajutorul unei imprimante 3D care au realizat modele la scala 1/100 a obuzierelor.

Anunțul și lansarea oficială a acestui proiect a avut loc miercuri seara, de la ora 18.00, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Copou, la un eveniment la care au participat membrii conducerii TUIASI, dar și fostul rector prof. univ. dr. ing. Mihai Gafițanu, primarul Iașului, Mihai Chirica, scriitorul Alexandru Mironov și reprezentanți ai instituțiilor care au fost legate în trecut și mai sunt, în prezent, de producerea obuzierelor, precum Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Arhivele Naționale, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” sau Asociația Generală a Inginerilor din România, în sală fiind prezenți și foști directori ai Atelierelor Nicolina.

Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a ținut în deschiderea prezentării o pledoarie pentru rememorarea importantului rol pe care l-a avut Iașul în urmă cu 100 de ani pentru înfăptuirea Marii Uniri. Acesta a scos în evidență că un astfel de proiect poate fi atribuit prin excelență doar unei universități tehnice și se poate face doar cu ajutorul unor absolvenți ai politehnicilor. „Suntem la 100 de ani de un moment de cotitură, un punct de inflexiune, cum ar spune un inginer, din viața și din evoluția României. Un punct de inflexiune care s-a potrivit să cadă tocmai peste Iași, oraș care a devenit aproape brusc protectorul românilor, ultimul bastion a unei Românii prea mici pentru un război atât de mare, sâmburele unei renașteri naționale fără precedent. Astăzi veți vedea că Iașul a avut un rol major și în producerea armelor atât de necesare pentru protejarea și acestui petic de țară rămas neocupat. Dar toate trec și toate se uită, se pare că și rolul providențial al Iașului în acele vremi. Și au demonstrat asta mulți în toți anii care au trecut de atunci și până astăzi”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval în discursul său, concluzionând cu ideea că România „nu ar fi existat astăzi dacă Iașul nu ar fi existat atunci”.

Mitul fantomei industriei din Iași

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin a prezentat întregul său demers după momentul de deschidere a manifestării, precizând înainte, că rolul muncii de doi ani depuse alături de echipa sa nu a avut ca scop doar componenta științifică, ci și demontarea unui mit, în același timp clișeu – că Iașul nu a avut industrie. „Am lucrat la o carte care este dedicată acestui eveniment și acestui moment important din viața Iașului pentru că se vorbește foarte des și se folosește un clișeu conform căruia Iașul nu a avut industrie. A avut-o, însă încă ne stăpânesc clișeele pe care le folosim în spațiul public fără să avem evenimente faptice la bază. Acest moment este dedicat, printre altele, și faptului că acum 100 de ani Iașul dispunea de o infrastructură industrială și de resurse umane cu o calificare ridicată care au făcut posibilă producție de armament greu, de artilerie grea”, a punctat prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin.

Acesta a cedat cuvântul apoi primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, care a sprijinit demersul de cercetare al Universității Tehnice. Edilul a precizat că această inițiativă este doar un nou pas din programul Centenarului la Iași, care are ca rol schițarea rolului Iașului în făurirea României Mari. „Mulțumesc profesorului Seghedin, care a remarcat această contribuție pe care a avut-o Iașul în desfășurarea planului de război din acea perioadă, și că a reușit să puncteze un lucru care a descris o grea suferință astăzi. Știm cu toții despre ce vorbesc: uzina care a fabricat acel tun nu mai există, a fost transformată într-o zonă aridă, stearpă, lipsită de productivitate. Probabil va deveni în scurt timp un areal de locuințe de blocuri și mari aglomerații”, a specificat Mihai Chirica.

Istoricul Mihai Dorin, cadru didactic asociat al TUIASI, a explicat de ce s-a ajuns să facă acest tip de obuzier la Iași și a apreciat și demersul istoriografic făcut de prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin. „În Primul Război Mondial s-a văzut cât contează calitățile sufletești ale unui popor. Când noi am intrat în război noi eram totalmente ne-echipați, aproape că ne-am obișnuit să repetăm această sentință istoriografică. Am fost nepregătiți și la 1877, am fost și în 1914 și la fel de nepregătiți și în 1941, când am intrat în război. Iașul a reușit să se mobilizeze atunci și să ofere lumii un exemplu de sacrificiu pentru o cauză, iar Iașul a jucat atunci și avea să joace și mai târziu acest rol”, a surprins istoricul.

Producerea acestor obuziere a început la Iași în 1917, după ce a avut loc retragerea dinspre București și Iașul a devenit capitala României. Inițial, obuzierele erau de tip staționar și folosite în 18 forturi din jurul Bucureștiului pentru a proteja capitala, aflată în zonă de câmpie, de atacuri din orice direcție. Însă cum evoluția tehnologică a făcut ca sistemul respectiv de apărare să nu poată fi utilizat și să fie ineficient, s-a luat decizia dezafectării forturilor și transformarea artileriei de cetate, care era grea și masivă, în artilerie de câmp. Procesul s-a desfășurat în primă fază la București, la Atelierele CFR, iar când s-a luat decizia retragerii în Moldova s-a mutat și arsenalul militar, care făcea aceste transformări de artilerie, și s-au relocat unitățile de producție. Procesul de modernizare a continuat la Atelierele Nicolina.

Pe lângă această modernizare, la Iași, inginerul Mihail Manoilescu, care a fost ministru în România ulterior, în 1940, a proiectat toate componentele unei arme noi, superioare față de ceea ce se lucra la București – obuzierele Krupp Iași. Arma a fost decretată mult mai performantă decât cea care se dezvoltase la București, a fost testată pe dealul Copoului cu obuze românești și franceze și avea ca avantaje faptul că era mult mai ușoară și putea fi pregătită pentru foc în maximum două ore, față de obuzierele similare făcute în România care aveau nevoie de 10-12 ore pentru a putea trage. Obuzierul era gata, dar nu a mai intrat în producția în masă.

La finalul manifestării, au fost oferite mai multe medalii omagiale, special create cu această ocazie, unor instituții implicate în acest proiect sau care au fost marcate de existența obuzierelor: Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I București, Arhivele Naționale Iași, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Complexul Muzeal Moldova Iași, Asociația Generală a Inginerilor din România și Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu”.