loader image

Parteneriat semnat de conducerile Politehnicii ieșene și Universității „Ecahid Hamma Lakhda” din Algeria

Conducerea Universității „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a semnat săptămâna trecută un nou acord de colaborare inter-universitară cu Universitatea „Ecahid Hamma Lakhda” din El Qued, Algeria, în urma unei vizite a delegației instituției de învățământ superior din Algeria la TUIASI. Din delegația universității africane au făcut parte profesorul Omar Ferhati, rectorul universității, profesorul El Habib Guedda, prorector relații externe, dr. Ali Chemsa, decanul Facultății de Tehnologie, și Chaouki Medellel, secretarul general, la Iași fiind întâmpinați de rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și prorectorul responsabil cu relațiile internaționale, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

parteneriat-semnat-de-conducerile-politehnicii-iesene-si-universitatii-ecahid-hamma-lakhda-din-algeria

Pe parcursul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte legate de dezvoltarea colaborării între cele două universități care vizează atât componenta educațională, cât și cea de cercetare. „Internaționalizarea, ca prioritate a celor două universități, se va materializa atât printr-un program de mobilități comune, studenți / cadre didactice / personal din administrație, cât și urmare a identificării temelor de interes comun pentru parteneriate de cercetare de tip doctoral și postdoctoral. În acest sens se vor extinde acordurile programului Erasmus+ KA 107 în mai multe domenii inginerești și vor fi folosite apelurile de burse AUF, respectiv Eugene Ionesco”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

Rectorul Universității „Echahid Hamma Lakhdar”, profesorul Omar Ferhati, și-a exprimat speranța că această primă vizită este doar una dintre cele care vor urma, adresând o invitație atât persoanelor participante la întâlnire, cât și corpului profesoral al TUIASI, afirmând că o astfel de colaborare va fi în beneficiul ambelor comunități academice

„Întâlnirea a reprezentat o continuare a intențiilor universității noastre de a dezvolta relațiile cu instituțiile similare din regiunea magrebiană. Această vizită se adaugă participării noastre la Târgul educațional din Maroc, din luna martie a acestui an. În afară de finalizarea concretă a acestei întâlniri prin semnarea acordului de colaborare între Politehnica ieșeană și Universitatea din El Qued în domeniul mobilităților Erasmus+, am discutat și posibilitățile de parteneriat în domeniul cercetării, prin participarea în competiții internaționale cu proiecte comune. Deja astfel de colaborări se derulează în cadrul studiilor doctorale în cotutelă, deocamdată doar în zona chimiei și ingineriei chimice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În continuarea programului delegației a urmat vizitarea facultăților de Construcții și Instalații, Inginerie Chimică și Protecția Mediului și Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, unde s-au întâlnit și cu reprezentanții acestora.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.