loader image

Performanță remarcabilă pentru echipajul studențesc TUIAȘI MotorSport: victorie la debutul sezonului în Cupa Dacia – prima etapă a CNR 2025

Singurul echipaj universitar din competiție, format din studenți ai Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, obține locul I în Cupa Dacia, la Raliul Harghitei.

Echipajul TUIAȘI MotorSport, reprezentând Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a debutat cu o victorie în sezonul 2025 al Campionatului Național de Raliuri. Cei doi studenți ai Facultății de Mecanică, Rareș Dranca (pilot) și Sami Axinte (copilot), au cucerit locul I în Clasamentul General al Cupei Dacia, în prima etapă desfășurată la Raliul Harghitei, una dintre cele mai tehnice și solicitante competiții din calendarul național.

Performanța obținută reprezintă o reușită deosebită pentru mediul universitar tehnic din România. TUIAȘI MotorSport este singurul echipaj universitar din cadrul competiției, fiind alcătuit exclusiv din studenți. Proiectul, născut din dorința de a valorifica în mod concret pregătirea tehnică din cadrul facultății, este un exemplu de integrare a cunoștințelor teoretice în activități practice de performanță. Facultatea de Mecanică din Iași, cunoscută pentru excelența în inginerie și inovație, este motorul din spatele acestui proiect ambițios care îmbină pasiunea pentru motorsport cu performanța academică.

Participarea echipei TUIAȘI MotorSport în cadrul Campionatului Național de Raliuri este posibilă datorită parteneriatului cu Zoork SRL. Această colaborare este un exemplu concret de implicare activă a mediului economic în susținerea educației aplicate și a performanței în rândul tinerilor.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași își reafirmă sprijinul pentru inițiativele studențești care promovează inovarea, implicarea practică și dezvoltarea competențelor profesionale în contexte reale. Proiectul TUIAȘI MotorSport este parte dintr-o viziune mai largă privind formarea unui învățământ ingineresc ancorat în realitate, competitiv și conectat cu mediul profesional.

Raliul Harghitei și Cupa Dacia: primul test în drumul spre titlu

Campionatul Național de Raliuri (CNR) este cea mai importantă competiție de profil din România, organizată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Campionatul reunește anual cele mai bune echipaje de raliu din țară, într-un calendar competițional format din mai multe etape desfășurate în diverse regiuni, pe trasee de asfalt și macadam.

Una dintre clasele populare ale campionatului este Cupa Dacia, destinată echipajelor care concurează cu modelul Dacia Logan, în configurație specială de raliu. Această categorie este recunoscută pentru accesibilitate și pentru rolul său în descoperirea și formarea tinerilor piloți talentați. Raliul Harghitei, prima etapă a sezonului 2025, este considerat un test complex de abilități pentru echipaje, fiind apreciat pentru traseele sale tehnice, variate și cu un nivel ridicat de dificultate.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.