Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat weekendul trecut, în perioada 25 – 27 mai 2017, o importantă competiție de fizică, la care au participat 1.050 de elevi din zece județe.
Festivitatea de deschidere a Concursului de Creativitate în Fizică și Tehnologii „Ștefan Procopiu” a avut loc vineri, 26 mai, de la ora 18.30, în Aula „Gheorghe Asachi” a Universității Tehnice. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai conducerii ETTI și delegați ai echipelor de profesori și elevi ce au participat la competiție, care au provenit din județele: Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Constanța, Galați, Iași, Prahova, Suceava și Vaslui.
Concursul propriu-zis a început în ziua de sâmbătă, 27 mai, de la ora 9.30, când elevii s-au întrecut în cele șapte secțiuni ale competiției: Lucrări scrise, Tehnici de laborator, Grupuri de cooperare, Referate științifice, Lucrări practice, Tehnici computaționale și Compoziție pe teme științifice – Film, Arte vizuale, Literatură, Teatru. Unii dintre cei 1.050 de elevi înscriși au participat individual la competiție, spre exemplu la categoria „Lucrări scrise”, în timp ce alții au concurat în echipe de câte doi sau trei, fiind formate în total aproape 500 de echipe.
Elevii cu cele mai bune performanțe la competiție au fost premiați duminică, 28 mai, în cadrul unei festivității desfășurate tot în Aula „Gheorghe Asachi” a Universității Tehnice, fiind acordate în total peste 360 de diplome, oferite în funcție de abilitățile de care a dat dovadă fiecare elev. Cei cu spirit de observație și perspicacitate au primit diploma „Arhimede”, cei care au dat dovadă de flexibilitate a gândirii au primit diploma „Copernic”, elevilor cu o gândire teoretică fără cusur le-a fost înmânată diploma „Newton”, în timp ce elevii care au demonstrat o bună gândire experimentală au primit diploma „Galilei”. Diploma „Edison” a fost oferită pentru inventivitate, „Coandă” pentru gândire tehnică, „Jules Verne” pentru imaginație anticipativă, „Einstein” pentru originalitatea gândirii științifice și „Procopiu” pentru aptitudini speciale în studiul fizicii.
Concursul de Creativitate în Fizică și Tehnologii „Ștefan Procopiu” are și o serie de parteneri alături de care competiția este dezvoltată constant în ultimii ani – Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiul Iași și Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și Facultatea de Mecanică, ambele de la TUIASI.