Prof. univ. dr. Dan Cașcaval: „Cu oamenii de aici, cu felul în care gîndim, îmi doresc să devenim o universitate modernă”

Interviu realizat de Adelina Meilie, publicat în revista Opinia Studențească

Prof. univ. dr. Dan Cașcaval este noul rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind ales oficial în data de 22 februarie, și numit la începutul lunii martie. El spune că, împreună cu echipa sa de prorectori, vrea să facă din această instituție un loc care să corespundă standardelor europene atît din punct de vedere al pregătirii studenților, cît și din punct de vedere al dotării. Noul rector povestește cu zîmbetul pe buze despre planurile sale și are încredere că vor fi realizate cu succes. Încredere are și în studenții Universității Tehnice și în cercetătorii tineri pe care îi consideră a fi determinați. Simte că trebuie să îi întoarcă instituției ceea ce i-a dat ea de-a lungul anilor, încă de cînd era student aici, de aceea spune că vrea să își folosească energia și experiența pentru ca studenții să fie mulțumiți de universitatea lor.

Încă de cînd învățați la Liceul „Octavian Goga” din Sibiu ați început să vă specializați pe chimie. Ce v-a făcut să vă îndreptați către această specializare?

Mie mi-a plăcut chimia din cla­sa a șaptea, de cînd am făcut-o pentru prima dată. Poate atît pentru că era spectaculoasă, cît și datorită pro­fesoarei care a știut să ne atragă. A­ceasta avea o vîrstă tînără, noi eram copii, și a știut să ne facă să ne pla­că această materie. Țin minte și acum că am spus că vreau să fac chimie, nu știam dacă era vorba de ingi­ne­rie sau chimie, dar voiam să fac ceva ca­re să includă chimia. Am dat ad­mi­terea, cum era atunci în clasa a no­ua, la chimie-fizică la Liceului „Octa­vian Goga”. Întîmplarea a făcut – as­ta a fost chiar o coincidență – că am avut aceeași profesoară de chi­mie și la liceu.

Ce altceva v-a mai plăcut în perioada liceului?

Eu am făcut liceul între `79 și `83. Atunci și materiile erau altfel și pro­fesorii erau poate mult mai apro­piați de elevi decît acum sau elevii erau mai apropiați de profesori. Mi-au plăcut multe, cam totul îți era interesant. De exemplu, eu am fost o persoană care a învățat și că­reia i-a plăcut să învețe lucruri noi, iar pe lîngă chimie și matematică am fost atras de fizică, istorie, geo­gra­fie. Au fost multe materii care mi-au plă­cut, dar erau alte vremuri.

STUDENȚII SE IMPLICĂ DACĂ VĂD CĂ AU O ȘANSĂ SĂ FACĂ CEVA DUPĂ FACULTATE, DACĂ LE ARĂȚI LUCRURI MAI INTERESANTE, NU DOAR SCRISUL PE TABLĂ

Prima funcție pe care ați avut-o în universitate a fost cea de preparator universitar.

În funcție didactică, da. Eu am terminat facultatea în 1989, am fost al doilea din Iași, al patrulea pe ța­ră. De ce spun asta? Pentru că, în `89, încă exista repartiție guverna­men­tală. Fiind sibian, am ales să lucrez la Vălenii de Munte, undeva la jumătatea distanței, ziceam eu, dintre Iași și Sibiu. Eram căsătorit, aveam fata și familia pe care o am și acum. La Vălenii de Munte am lucrat un an. În 1990, cînd am ve­nit în Iași să-mi iau diploma, m-am întîlnit cu un profesor din faculta­te care, mai apoi, a fost și profeso­rul cu care am lucrat cel mai mult, domnul Corneliu Oniscu. Acesta mi-a spus că dorește să înființeze o specializare de inginerie biochimi­că. Dumnealui încercase să înfiin­țe­ze această specializare în 1980, era prima din țară, dar atunci nu a reușit, așa erau regulile, astfel că mi-a spus că dacă va înființa aceas­tă specializare are nevoie de mine. Și, într-adevăr, în toamnă m-a so­licitat să dau concurs. Pentru că, pe vremea aceea așa era sistemul, am fost doi ani preparator, apoi asistent, conferențiar, profesor.

Dincolo de aspectul de ele­gan­ță a acestor alegeri, trebuie să se știe că dedesubt au fost foarte mul­te elemente care nu au ținut deloc de eleganța academică. Noi nu am vrut să le scoatem în evidență și au rămas acolo.

Și cum vi s-a părut traseul de la acea funcție la aceasta, de rector?

Mie mi s-a părut un traseu foar­te normal. Practic, după 13 ani, am ajuns profesor și am avut dreptul de a conduce­ doctorate. După părerea mea, un traseu absolut nor­mal pentru orice universitate și ori­ce țară dezvoltată. Am fost sus­ți­nut de profesorul meu, am avut poa­te și șansa unei specializări noi, deci cu discipline noi pe care eu le-am dezvoltat și le-am creat. La fel și acum, îi susțin pe colegii mei, pe care i-am adus în universitate la fel cum m-a adus profesorul meu a­tunci. Îi susțin să aibă un traseu cît mai rapid și să le fie recunoscută competența. Este un traseu normal pe baza recunoașterii competenței, nu pe baza vechimii, și așa îl văd pentru toți.

Atîta timp cît ați fost profesor ați observat că nu mai există implicare din partea studenților în activitățile didactice, așa cum susțin mai mulți profesori universitari?

Depinde cum îi atragi. Este ade­vărat, dar e vorba doar de lipsa de in­te­res a studenților. Copiii vin din li­ceu un pic mai detașați de școală, sînt alte priorități pentru ei. Dacă reușești să-i atragi, poți să-i implici, dacă ai ce să le oferi. În primul rînd, ei trebuie să vadă că au o șansă să facă ceva după facultate, să le arăți lucruri mai interesante, nu doar scri­sul pe tablă, ci să facă experimen­te, să vadă echipamente, să aibă ex­pe­riențe noi. Doar așa poți să-i atragi. Dacă îi „recompensezi” cumva, nu în sensul financiar, prin recu­noaș­terea muncii lor, îi iei coautori pe lucrări, dacă le facilitezi accesul, nu numai la infrastructura de cer­ce­tare, ci și la angajatori, atunci ei sînt foarte mulțumiți și vin să lu­cre­ze. Dacă le arăți și le dai încre­de­re în ei, interesul crește. Asta este problema, încrederea în ei.

Ce credeți că o să-i facă să-și mărească interesul, avînd în vedere faptul că dumneavoastră plănuiți să implicați organizațiile și ligile studențești să promoveze mai mult imaginea universității?

Implicarea studenților în promovarea imaginii universității și în activitățile pe care le presu­pu­ne, extrașcolare, cele pe care le or­ganizează universitatea, este o altă abordare. Cît am fost decan, am a­vut o relație foarte bună cu stu­den­ții și o am în continuare cu cei repezentanți în Senatul universi­tă­ții. Nu întotdeauna reprezentanții studenților din Consiliu și Senat sînt cei din ligile studenților. Partene­ria­tul meu cu ei este și natural, pentru că fata mea este un pic mai mare, ca vîrstă, decît studenții de acum și sînt apropiat de ei și ca fire. Stu­den­ții pot să facă foarte multe, eu am învățat de la ei un lucru. Ei sînt mult mai apropiați de absolvenții de liceu, de „materia nostră primă”, de­cît sîntem noi, în sensul că văd lu­crurile mult mai apropiate de felul în care le văd absolvenții de liceu. Pot să comunice mult mai pertinent cu ei. Vrînd-nevrînd și diferența de vîrstă și diferența de educație, nu înseamnă că sîntem mai educați, ci de generație, creează niște bariere. Dar studenții pot să ne ajute foarte mult în promovarea universității, tocmai prin această afinitate cu ab­solvenții de liceu. În ceea ce pri­veș­te promovarea în mod general a universității, a vizibilității ei, stu­denții au o imaginație creativă ca­re o depășește pe a noastră, trebuie doar să știm să o „exploatăm” și, de asemenea, să-i facem pe ei să vină la noi cu idei. Au fost sugestii care mie nu mi-au trecut niciodată prin cap pentru un anumit su­biect, idei foarte simple și foarte penetrante.

Noul rector al Politehnicii ieșene a fost numit oficial de către Ministerul Educației și și-a ocupat deja funcția.

Aceste idei implică și rețelele de socializare?

Categoric. Eu nu folosesc re­țe­le­le de socializare, mie mi se pare o chestiune care ține de intimitatea fiecăruia, e o părere personală. În­să, cu ajutorul lor, pe aceste rețele se pot face lucruri bune pentru uni­versitate, asta este foarte clar, sînt conștient de asta.

EU ȘI ECHIPA MEA SÎNTEM LA VÎRSTA LA CARE AVEM ENERGIA, AVEM EXPERIENȚA ȘI PUTEM SĂ FACEM UNIVERSITATEA SĂ CREASCĂ

Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de rector?

Eu sînt în universitatea aceasta de la 18 ani. De fapt, în Iași sînt de la această vîrstă, iar armata am fă­cut-o tot aici. Cu excepția acelui an în care am fost la Vălenii de Mun­te, am fost în universitate încontinuu. Am crescut, m-am format aici, am atins un nivel profesional, didactic, științific și mi se pare absolut fi­resc, și asta este o convingere sinceră de-a mea, că trebuie să întorc universi­tă­ții ceea ce mi-a dat ea. Eu și cu echipa de prorectori pe care o voi susține, sîntem la vîrsta la care a­vem energia, avem experiența și putem să facem universitatea să fie mai mo­bilă, mai vizibilă, să crească.

Furtul de indentitate și planul managerial fals au afectat începutul campaniei dumneavoastră?

Clar a fost o intenție nea­ca­de­mi­că și total neelegantă. La momentul respectiv, a fost pentru mine un șoc pentru că s-a dorit să fie pre­zen­tată o altă persoană decît sînt eu în realitate, din mesajul transmis și prin intermediul planului manage­rial. Problema celor care au făcut acest lucru a fost că mulți colegi din universitate mă cunosc, deci pînă am reușit eu să reacționez, impac­tul a fost către zero. După ce am reac­ționat foarte mulți dintre cei care nu mă cunoșteau și-au dat seama că ar fi fost de mirare să fie acela pla­nul și mesajul. Ceea ce mi s-a pă­rut mult mai neacademic și mult mai perfid, a fost faptul că au trimis mesajul și presei. Nu știu de ce, pentru că, în fond, alegerea a fost la nivelul universității. Presa care totuși mă cunoștea și-a dat seama că ceva nu este în regulă și am fost informat, altfel nu aveam de unde să știu. Dincolo de aspectul de ele­gan­ță a acestor alegeri, trebuie să se știe că dedesubt au fost foarte mul­te elemente care nu au ținut deloc de eleganța academică. Noi nu am vrut să le scoatem în evidență și au rămas acolo, dar dacă ar fi fost du­pă mine, alegerile ar fi fost foarte academice. Cine a fost în spatele acestor lucruri nu am de unde să știu și, probabil, o să-mi dea răs­puns organele competente.

Ce părere aveți despre faptul că s-a ajuns ca o campanie pentru alegerea rectorului nu se mai desfășoare exclusiv pentru corpul profesoral din instituție?

Mediul academic este clar că es­te unul aparte. În timpul campa­niei nu am apărut pe niciun post, în afară de cîteva întrebări sau niște mini-interviuri la cîteva ziare din Iași, nu am vrut să apar nicăieri. A fost o campanie care s-a adresat unui electorat extrem de restrîns și de o anumită factură, total deose­bită de electoratul obișnuit. Fie­ca­re își alege metodele prin care se adre­sează electoratului, eu am preferat să nu ies în mass-media, alții da.

NU PUTEM SĂ NE LUĂM STRICT DUPĂ ANGAJATORI

La începutul planului managerial spuneți că universitatea trebuie să fie o entitate unită și că trebuie să existe solidaritate între colegi. Credeți că dumneavoastră o să reușiți să-i solidarizați?

Eu sper să reușesc acest lucru, mai ales că această propunere și a­ceastă dorință vine din partea conducerii facultăților. La mine la facul­tate lucrurile nu au stat așa de la în­ceput, acum opt ani, cînd am luat mandatul de decan, nu era o entitate unită, dar am reușit să o u­nesc. Avînd în vedere că decanii a mai multor facultăți mi-au propus această solidaritate și unire a uni­ver­sității, că am alături de mine o echipă care își dorește acest lucru, că din discuțiile cu colegii de la fa­cul­tăți, în timpul campaniei electo­rale, a rezultat că toți și-ar dori a­cest lucru, eu zic că este foarte po­si­bil să reușim în ceea ce ne-am pro­pus.

Pe site-ul dumneavoastră cereți părerea celor care îl vizitează să voteze care ar trebui să fie principala preocupare a conducerii unei universități atunci cînd se dorește reformarea instituțională. În opinia dumneavostră care ar fi?

Din ceea ce au votat colegii mei, răspunsul ar fi diversificarea me­to­delor de finanțare, ceea ce am nu­mit eu universitatea anteprenoria­lă, care se află de departe pe primul loc. Pe locul al doilea, la diferență ma­re de restul opțiunilor, este debiro­cra­tiza­rea universității.

Si dumneavoastră, personal, ce credeți?

Categoric acestea două, pe lîn­gă universitatea unită. Sînt cele trei puncte mari majore din planul meu.

Printre propunerile care pot fi votate se află și cea care propune reformularea curriculei la programele de studiu din domeniile în care tehnologia s-a devoltat. Care credeți că este cea mai bună variantă de a o face?

Din informațiile primite de la co­legi, toată lumea se bazează pe dis­cuțiile cu angajatorii. Problema este că angajatorii vin cu un interes al lor, își doresc studenți care stu­dia­ză doar la anumite discipline, una sau două. Aceștia, pînă la urmă, vor angaja 50 – 100 de studenți, nu pe toți. Studenții, în același timp, cînd termină o specializare, o facultate, trebuie să aibă un bagaj complet de cunoștințe, astfel încît să se poată adapta oricărui domeniu, chiar și co­nex cu ceea ce au terminat ei. Dacă noi adoptăm un program de în­vă­țămînt strict la cererea unui angajator riscăm să mergem pe o di­rec­ție extrem de îngustă care nu o să-i folosească studentului dacă, cum­va, nu va mai dori să lucreze acolo sau dacă angajatorul nu mai vrea să-l ia. Atunci, ceea ce vom face noi va fi ca să încercăm să îmbinăm ce­re­rile angajatorilor cu tradiția și spe­cificulul facultății respective, să in­cludem aceste propuneri sub di­ver­se variante în programele de în­vă­ță­mînt, dar să respectăm și normativele ARACIS care sînt acum în vi­goare și care e impun anumite res­tricții între discipline. Este un pic greu. Trebuie să recunoaștem că nu putem să ne luăm strict numai du­pă angajatori. Repet, astfel dăm o specializare extrem de îngustă ca­re îl leagă pe absolvent de mîini și de picioare după aceea.

V-ați anunțat echipa de prorectori înainte de alegeri. Acum, după ce ați fost numit oficial în funcție, echipa va rămîne în aceeași formulă?

A rămas și va rămîne aceeași e­chipă de prorectori, de la un capăt la celălalt. Eu sînt o persoană con­sec­ventă

Actualul Senat are mandat pînă pe 28 martie. Ați început să lucrați și cu echipa dumneavoastră și cu actualul Senat în același timp?

Da. De fapt în mod oficial o să lucrez cu ei de marți (n. red. 15 martie), cînd voi prezenta în Senat propunerea de regulament de se­lectare a decanilor. Probabil că va fi și ultima ședință a Senatului ac­tual, nu mai sînt motive să fie du­pă aceea, și atunci va fi conlucra­rea din­tre mine și actualul Senat. Nu cred că vor fi probleme, regulamentul a trecut de Consiliul de Ad­minis­tra­ție, a trecut de comisiile Senatului cu îmbunătățiri, cu ce au propus, iar o mare parte din actualii senatori vor rămîne și în Senatul viitor.

PENTRU MINE A FOST UN MOMENT DEOSEBIT TOCMAI PENTRU CĂ UN ASTFEL DE PREMIU, AL ACADEMIEI ROMÂNE, ȚI SE OFERĂ O SINGURĂ DATĂ ÎN VIA­ȚĂ

Patru ani o să fie suficienți pentru a realiza toate planurile pe care le-ați făcut?

Aș fi foarte mulțumit dacă în pa­tru ani aș reuși să pun măcar pe o direcție normală de dezvoltare a ce­ea ce mi-am propus. Chiar dacă mul­te nu le finalizez în acești ani, mă­car să intre pe făgașul normal în care să se deruleze activitățile. Nu sînt suficienți patru ani, categoric, dar mandatul este de patru ani și eu sper ca la sfîrșitul acestuia să las o direcție pe care să meargă lucru­ri­le.

Există o universitatea pe care o vedeți ca un model de urmat?

Nu m-am gîndit la acest lucru. Doi profesori de-ai mei din liceu mi-au fost model, nu știu dacă aș vrea să fiu ca unul extrem de rigu­ros și mai puțin apropiat de elevi, precum profesorul de matematică, sau ca profesoara de chimie, care era mai apropiată de elevi. Nu aș pu­tea spune că unul dintre cei doi îmi este model, ci combinat. Nu m-am gîndit niciodată că ar fi o universotate care ar fi un model, cred că fie­care instituție de învățămînt superior are un specific al ei. Ceea ce îmi doresc eu este să devenim o universitate modernă în adevăratul sens al cuvîntului, o universitate euro­pea­nă, dacă nu internațională, dar fără să am un model. Cu oamenii de aici, cu tradițiile de aici, în modul în ca­re gîndim, în țara asta, dar să fie o universitate europeană.

Pe 18 decembrie 2015 ați luat premiul Acedemiei Române. Simțiți că acest premiu a venit la momentul oportun?

A fost un moment deosebit. Pre­miul Academiei mi-a fost dat pentru activitatea din 2013 pentru un grup de lucrări, nouă la număr, ca­re au fost publicate în reviste de mare impact din Statele Unite ale Americii, din Germania, din alte țări dezvoltate, în domeniul sepa­rării compușilor de biosinteză prin procedee neconvenționale. Pentru mine a fost un moment deosebit tocmai pentru că un astfel de premiu ți se oferă o singură dată în via­ță și reprezintă o adunare de re­zul­tate pînă la momentul respectiv. Eu zic că a fost o șansă anul 2013 pentru mine fiindcă, din momentul în care am ajuns rector, în următorii ani partea mea de cercetare, la care țin foare mult și care m-a susținut în acești ani și în promovarea mea, a trebuit să fie lăsată în grija co­le­gilor mei mai tineri . De asta zic că a venit într-un moment potrivit pentru că, peste doi sau trei ani, poate nu aș mai fi avut aceleași rezultate ca acum.

Aveți încredere în cercetătorii tineri, dar acum le este mai ușor decît a fost pentru dumneavoastră atunci cînd ați început cercetarea?

A fost un pic diferit la mine fa­ță de ei. Domeniul acesta de inginerie biochimică a fost nou. Domnul pro­fesor Oniscu, care m-a format, a sus­ținut acest domeniu, a lucrat, dar nu avea experiență. Practic, eu am dezvoltat acest domeniu, m-am creat și m-am autocreat. A fost o muncă pe care am făcut-o de foarte multe ori singur. Pentru mine a constituit un avantaj, pentru că am învățat mul­te. Colegii mei, doctoranzii ca­re au venit și care sînt acum asis­tenți, șefi de lucrări, deja lucrează cu mine, au pe cineva care să-i poa­tă ajuta mult mai mult decît am fost eu ajutat. Cunoștințele există, echipamentele există, deci din punc­tul acesta de vedere, lor le este mult mai ușor.

Credeți că există și voință din partea lor?

Da. Altfel nu ar fi venit în gru­pul meu, dacă nu ar fi copii foarte buni. Eu le spun copii, dar au 30-35 de ani, din punctul acesta de vedere eu sînt foarte selectiv.