loader image

Prof. univ. dr. ing. Aurelian Iulian Ciocoiu va fi, pentru un nou mandat, președintele Senatului TUIASI. Rectorul Politehnicii, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și-a desemnat echipa de prorectori

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) s-a reunit astăzi în prima ședința în noul format, cu membrii aleși prin vot de comunitatea academică pentru legislatura 2024 – 2029. Cu această ocazie, prof. univ. dr. ing. Aurelian Iulian Ciocoiu a fost desemnat cu unanimitate de voturi să ocupe, pentru un nou mandat, funcția de președinte al Senatului TUIASI.

Conform legislației din România care guvernează învățământul superior, în ultima ședință din mandatul Senatului unei universități se validează rezultatele alegerilor, iar în prima ședință a Senatului nou întrunit după alegeri se aleg structurile de conducere. Astfel, prof. univ. dr. ing. Aurelian Iulian Ciocoiu, care a condus Senatul TUIASI și în mandatul 2020 – 2024, va fi președinte al acestui for academic în continuare.

Alături de acesta, din structura de conducere a Senatului mai face parte și prof. univ. dr. ing. Aristotel Popescu, de la Facultatea de Mecanică, ca vicepreședinte, și șef lucrări dr. ing. Daniel Toma, de la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, care va avea un nou mandat de secretar.

„Le sunt recunoscător colegilor mei pentru votul de încredere acordat astăzi. Voi acționa și în continuare pentru consolidarea parteneriatului dintre Senatul universității și membrii Consiliului de Administrație. Activitatea imediat următoare se va concentra asupra alinierii tuturor actelor normative interne cu prevederile noii Legi a Învățământului Superior, precum și pe elaborarea procedurilor care vizează aspecte legate de prezența universității noastre în consorțiul european INGENIUM. În plan organizatoric, urmează constituirea comisiilor de specialitate ale Senatului și alegerea conducerii operative a acestora”,

a declarat prof. univ. dr. ing. Aurelia Iulian Ciocoiu

În cadrul aceleiași ședințe, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, ales la rândul său pentru un nou mandat, și-a prezentat echipa de prorectori cu care va conduce universitatea până în 2029.

„Prin echipa pe care am propus-o astăzi îmi asum obiectivele din strategia instituțională și rezultatele derivate din aceasta. Propunerile mele s-au bazat pe câteva aspecte, complementare în fond: rezultatele anterioare; contextul actual, care impune diversificarea și creșterea complexității activității tuturor universităților, naționale sau internaționale, care solicită direcții distincte de abordare; am încercat să îmbin, cred eu inspirat, expertiza cu dorința în a face bine ceea ce faci și cu energia în a face bine pentru viitor. De asemenea, am încercat ca, respectând cele spuse anterior, să acopăr paleta de generații care aparținem acum comunității academice a universității noastre”,

a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Astfel, denumirile prorectoratelor și prorectorii numiți în funcție sunt:

  • Prorectoratul Didactic
    • Prof. univ. dr. ing. Marinel Costel Temneanu
  • Prorectoratul Managementul Resurselor şi Dezvoltare Instituţională
    • Prof. univ. dr. ing. Maria Carmen Loghin
  • Prorectoratul Cercetare Ştiinţifică
    • Conf. univ. dr. ing. Ionuţ Ovidiu Toma
  • Prorectoratul Relaţii Internaţionale
    • Prof. univ. dr. ing. Irina Lungu
  • Prorectoratul Informatizare şi Comunicaţii Digitale
    • Conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman
  • Prorectoratul Asigurarea Calităţii şi Imagine Universitară
    • Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin
  • Prorectoratul Inovare, Antreprenoriat şi Parteneriat cu Mediul de Afaceri
    • Conf. univ. dr. ing. Ciprian Romeo Comşa
  • Prorectoratul Relaţia cu Studenţii
    • Conf. univ. dr. ing. Bogdan Istrate
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.