Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a celebrat printr-o ceremonie solemnă care a avut loc în Aula Magna „Carmen Sylva” astăzi, miercuri, 14 noiembrie, de la ora 10.00, împlinirea a 205 ani de când Gheorghe Asachi a ținut la Iași primele cursuri de inginerie în limba română, în 1813.
La eveniment au participat reprezentanți ai colectivului academic și administrativ al TUIASI, alături de profesorii și studenții Politehnicii ieșene fiind prezenți și reprezentați ai instituțiilor culturale din Iași și ai autorităților locale.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a făcut o radiografie a situației ingineriei în regiunea Moldovei și în România, pe care acesta a numit-o atât realistă, cât și optimistă într-o anumită măsură. „Aș dori ca acum, la peste două veacuri de când românii au început să creadă în educația inginerească, să vedem încotro se îndreaptă profesiile de inginer și arhitect în România și, mai ales, ce implicații are evoluția acestor profesii asupra atractivității educației universitare tehnice în regiunea în care existăm și nu încetăm să sperăm. Societatea românească începe să discute din ce în ce mai evident și mai consistent, cu luciditate și oarecare autocritică, despre rolul decisiv al educației tehnice în dezvoltarea firească și dorită a țării. I.G. Duca, fost prim-ministru al României în perioada interbelică, spunea că «Ei, inginerii, sunt cei care pregătesc vremurile de azi și de mâine». Un adevăr rămas pe care astăzi îl resimțim cu toții”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Într-o serie de analize realizate în cadrul proiectului „România Educată”, realizat în parteneriat cu Administrația Prezidențială, s-a concluzionat faptul că solicitările pentru pozițiile de ingineri provin majoritar din centrul și Vestul țării, iar numărul este mai redus în jumătatea de Est. Și mobilitatea tinerilor a scăzut considerabil – rectorul a prezentat o analiză care arată că studenții celor 11 facultăți proveneau din puțin peste zece județe, în timp ce doar absolvenții promoției Facultății de Inginerie Chimică, care au terminat studiile în 1989, proveneau din 21 de județe din România. „Este posibil să considerați prezentarea acestei realități cam «nefestivistă» pentru o sărbătoare. Dar, am dorit doar să subliniez că, acum, la 205 ani de la clasa de inginerie a lui Gheorghe Asachi, ingineria și arhitectura sunt profesii din nou la mare căutare, atât în țară, cât și în afara granițelor. Acum, la 205 ani de la clasa de inginerie a lui Gheorghe Asachi, societatea românească trebuie să re-considere educația tehnică ca având, prin excelență, nevoie de susținere financiară consistentă, coerentă și, mai ales, predictibilă”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
În discursul său, președintele Senatului, conf univ. dr. ing. Tania Hapurne, a invocat discursul susținut de acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, cadru didactic al Universității Tehnice, la momentul numirii în funcția de președinte al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST). Acesta a vorbit despre importanța cunoașterii istoriei de către tineri, atât a celei culturale, cât și a faptelor care au dus la constituirea țării de astăzi. De aceea, în discursul său, președintele Senatului l-a omagiat pe Gheorghe Asachi și a punctat impactul pe care l-a avut acesta în istoria țării, a dezvoltării culturale și științifice a acesteia.
Conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne l-a numit pe Gheorghe Asachi un simbol al învățământului din întreaga România, menționând că totul a pornit de la pregătirea pe care a primit-o acasă, de la familia sa, și care l-a purtat ulterior la studii în Ucraina, în Viena sau chiar la Vatican. „Lazăr Asachi s-a mutat la Lember, Ucraina, cu toată familia pentru creșterea copiilor săi, Gheorghe și Petru. Astfel, Gheorghe Asachi a continuat studiile în Polonia, unde a studiat latina și germana. După absolvirea liceului, urmează cursurile facultății de filosofie, litere și științe, studiind logica, matematica, istoria, fizica, metafizica și tehnica, urmând și un curs special de arhitectură. Gheorghe Asachi spera să joace un rol important de restaurator în țara sa, cu toate neajunsurile începuturilor de veac al XIX-lea, a fost un umanist și mare patriot, a fost cucerit tot mai mult de ideea că un popor se poate afirma nu numai prin actele politic, cât și prin viața sa spirituală”, a explicat prof. conf. dr. ing. Tania Hapurne.
„Oare nu cumva am luat Iașul academic ca un dar?”
La această manifestare, mesajul comun al celorlalte patru universități de stat din Iași l-a prezentat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, care a vorbit despre o onoare comună pe care o are întregul mediul universitar din Iași la celebrarea celor peste două secole de învățământ tehnic ieșean.
„Ne dăm oare seama de valoarea istorică și civilizațională a Iașului? Înțelegem oare responsabilitatea care apasă pe umerii noștri, cei care avem datoria și onoarea de a continua tradiția academică ieșeană? Oare nu cumva am luat Iașul academic ca un dar, în loc să vedem că avem o datorie și o misiune de continuat?”, a spus prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. Acesta a punctat, în discursul său, faptul că există o solidaritate în jurul tradiției și istoriei pe care o are Iașul, iar soluția tuturor întrebărilor, mai mult sau mai puțin retorice adresate, este întocmai această solidaritate, cât și datoria pe care o au universitățile în a continua această istorie.
„Nu e vorba doar de puterea și prestigiul corpului academic, e vorba până la urmă de scopul nostru comun, de educația și pregătirea nu doar a specialiștilor, ci și a oamenilor care vor continua în România de mâine. În zilele noastre, educația înseamnă cu mult mai mult decât o hiperspecializare într-un domeniu îngust, înseamnă și o cultură generală care să permită absolventului o perspectivă vastă și corectă a lumii în care trăim. Educația este și un drum cu repere clare în viitor, dar și ancore solide în trecut. Și ce exemplu mai bun în acest sens putem avea decât faptul că sărbătorim astăzi, împreună, 205 ani de învățământ tehnic la Iași?”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.
Evenimentul central al „Zilelor TUIASI” a fost moderat de către Alexandru Ababei, iar un alt student al universității, Andrei Gazea, reprezentant al studenților în Consiliul de Administrație al TUIASI, a transmis un mesaj al tinerilor care sunt înmatriculați la studii la Politehnica ieșeană. Acesta a vorbit despre faptul că TUIASI marchează 205 ani de când formează specialiști care sunt valoroși pentru întreaga Europă, nu doar pentru România. „Foștii studenți au devenit profesioniștii, inginerii și arhitecții, care și-au pus amprenta împreună, în cariera lor, pe tot ceea ce au lucrat. Universitatea este un reper pentru titlul de inginer și de arhitect, fapt ce ne-a făcut și pe noi să îi călcăm pragul, sperând la o carieră promițătoare, ca să fim la rândul nostru astfel de profesioniști”, a menționat Andrei Gazea.
El a mai precizat că, din punctul de vedere al tinerilor care studiază în această perioadă la TUIASI, domeniile în care se pregătesc sunt vitale pentru România în momentul de față. „Universitatea nu și-a uitat niciodată misiunea și scopul de a educa tinerii, profesional și personal, fiindcă în contextul actual, în România anului 2018, învățământul tehnic ieșean și românesc trebuie sprijinit dincolo de eforturile depuse constant de profesori și de studenți, ci și prin viziunea și atenția tuturor celor care au ceva de spus cu privire la viitorul acestei țări”, a completat Andrei Gazea, care a punctat și faptul că tinerii trebuie să se simtă primiți cu brațele deschise pe piața muncii, iar existența locurilor de muncă, a salariilor decente, trebuie să le ofere siguranță și stabilitate, ca să aibă unde să pună în practică cele învățate la facultate.
La evenimentul festiv desfășurat în Aula Magna „Carmen Sylva” a TUIASI au participat și reprezentanții autorităților locale și județene, care și-au arătat sprijinul față de proiectele pe care le desfășoară în comunitate Politehnica ieșeană. Din partea Consiliului Județean Iași a fost prezent Romeo Olteanu, vicepreședinte al CJ, inginer chimist, absolvent al Institutului Politehnic Iași. Acesta a declarat că este onorat de faptul că se află la universitate, în cadrul acestui moment festiv.
„Despre școala de inginerie de la Iași avem doar cuvinte de laudă și asta o demonstrează rezultatele obținute prin brevetele de invenție ale profesorilor acestei școli și prin rezultatele deosebite obținute de studenți la concursurile naționale și internaționale. Mi-a plăcut o caracterizare făcută acestei categorii de ingineri de autorul american James Michener, care spunea că «oamenii de știință visează să facă lucruri mărețe, inginerii le fac»”, a spus Romeo Olteanu. El a precizat că una dintre cele mai relevante statistici despre universitate spune că 75% dintre absolvenții TUIASI își găsesc un loc de muncă în domeniu, fiind foarte apreciați atât în țară, cât și străinătate, lucrând la întreprinderi cu renume. „Universității Tehnice ieșene îi revine o mare responsabilitate, aceea de a duce mai departe tradiția învățământului tehnic superior românesc și să păstreze o ștachetă foarte ridicată”, a mai precizat Romeo Olteanu.
În continuare, Vasile Asandei, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est, (ADR – NE) a ținut o pledoarie împotriva euroscepticismului, prezentând toate avantajele care ne-au fost aduse de Uniunea Europeană până acum și care vor veni pe viitor. „Dacă în exercițiul actual avem circa 2 milioane de euro pentru sprijinirea cercetării, inovării sectorului privat, în exercițiul următor vom avea de circa trei ori mai mulți bani. Europa în care suntem și care sperăm că se va dezvolta nu ne oferă doar acces la bani, ci și la cunoaștere, la posibilitatea de încheiere de parteneriate, de colaborare și de învățare”, a precizat Vasile Asandei. Acesta a spus despre colectivul Universității Tehnice că este unul valoros, mai ales în contextul în care activează în domeniul „foarte fertil și vast” al științei și tehnologiei. „Într-o lume în care progresul tehnic ne-a adus cele mai mari beneficii și cele mai mari provocări, TUIASI este un element cheie în care cea mai valoroasă resursă din toate timpurile, mintea umană, valorifică știința, cunoașterea, determină calitatea vieții pe care o trăim. Dacă ne gândim la nivel global și la provocările majore pe care lumea le trece astăzi, asta face diferența între a avea sau nu un viitor”, a precizat Vasile Asandei.
Fundația TUIASI, copilul Universității Tehnice
La eveniment a participat și preotul Florin Chirilă, parohul bisericii din campus, care a înmânat rectorului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, Ordinul Sfântului Mucenic Iulian din Tars, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru implicarea la ctitoria bisericii cu același hram din Campusul „Tudor Vladimirescu” din Iași, care a fost sfințită în acest an, exact cu o lună în urmă, pe 13 octombrie, într-o ceremonie grandioasă prezidată de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Dan Covatariu, președintelui Consiliului Director al Fundației Universitare „Gheorghe Asachi” din Iași, a prezentat activitatea „copilului” Politehnicii care a ajuns la vârsta de doi ani. Fundația s-a implicat anul acesta în organizarea mai multor evenimente majore din universitate, atât pe partea socială, cât și pe cea de cercetare, organizând un Treasure Hunt pentru studenții TUIASI, și fiind parte din proiectele Iași, orașul studenției tale și Târgul Internațional de Cariere în Inginerie. „Ne-am propus să creăm o punte între studenții noștri, una mai non-formală, între studenți și profesori și chiar mai departe. Scopul Fundației este de a menține, dezvolta și transmite peste ani istoria și tranziția universității noastre, iar primul lucru pe care ne concentrăm este transmiterea de informații către viitorii noștri studenți”, a declarat șef lucrări dr. ing. Dan Covatariu.
În continuare, prorectorii universității și președintele Senatului au înmânat mai multe distincții pentru a premia profesorii, cercetătorii și personalul administrativ de la TUIASI care a făcut cinste Politehnicii ieșene prin activitatea lor. În acest sens, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu cercetarea, dezvoltarea și inovarea, a înmânat Premiile pentru Excelență în Cercetare, prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică, a premiat Profesorii Emeriți ai TUIASI, conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne a decernat premiile pentru Profesorii Seniori, iar prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, prorector responsabil cu managementul resurselor, a oferit distincțiile pentru Membrii de Onoare ai Comunității Academice.
Premiile pentru Excelență în Cercetare
- Premiul pentru cercetătorul cu cele mai bune performanțe în cercetarea științifică
- Șef lucr. dr. ing. Paula Cojocaru | Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului | Punctaj total: 398,41
- Premiul pentru tânărul cercetător cu cele mai bune performanțe în cercetarea științifică
- Șef lucr. dr. ing. Andrei Victor Sandu | Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor | Punctaj total: 719,88
- Premiul pentru cele mai bune performanțe în inovare și transfer tehnologic
- Prof. univ. dr. ing. Adrian Pleșca | Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată | Punctaj total: 327,18
- Premiul pentru grupul care a contribuit la atragerea celor mai multe fonduri publice pentru cercetare
- Grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Vasile Ion Manta și format din: conf. dr. ing. Simona Caraiman (responsabil proiect SOV), conf. dr. ing. Robert Lupu (responsabil proiect TRAVEE), prof. dr. ing. Florina Ungureanu, conf. dr. ing. Adrian Burlacu, conf. dr. ing. Andrei Stan, șef lucr. dr. ing. Paul Herghelegiu, șef lucr. dr. ing. Marius Gavrilescu, șef lucr. dr. ing. Nicolae Botezatu, șef lucr. dr. ing. Adrian Alexandrescu, șef lucr. dr. ing. Iulian Petrila | Facultatea de Automatică și Calculatoare | Suma atrasă: 2.148.564 lei
- Premiul pentru grupul care a contribuit la atragerea celor mai multe fonduri private pentru cercetare
- Grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Carmen Teodosiu și format din: conf. dr. chim. Carmen Păduraru, șef lucr. dr. ing. George Bârjoveanu, șef lucr. dr. ing. Corina Mustereț, conf. dr. ing. Lavinia Tofan, șef lucr. dr. ing. Daniela Gavrilescu, asist. dr. ing. Daniela Fighir, dr. ing. Petru Apopei, dr. ing. Irina Morosanu, conf. dr. ing. Cezar Catrinescu, conf. dr. ing. Brîndușa Slușer, șef lucr. dr. ing. Cătălin Bălan, drd. Dumitrița Ibănescu, drd. Andreea Gilcă, tehn. Gherghina Chilu, tehn. Teofil Penelea | Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” | Suma atrasă: 340.914 lei
Profesori Emeriți
- Prof. univ. dr. ing. Dimitrie ALEXA
- Prof. univ. dr. ing. Ioan Petru CIONGRADI
- Prof. univ. dr. ing. Nicolae FLOREA
- Prof. univ. dr. ing. Liviu GROLL
- Prof. univ. dr. ing. Constantin IONESCU
- Prof. univ. dr. ing. Dumitru Teodor Dorin MATEESCU
- Prof. univ. dr. ing. Vasile NECULĂIASA
- Prof. univ. dr. ing. Dan SCUTARU
- Prof. univ. dr. DHC ing. Alecsandru SIMION
Profesori Seniori
- Prof. univ. dr. doc. ing. Alfred BRAIER – 90 ani
- Prof. univ. dr. ing. Adrian RADU – 90 ani
- Prof. univ. dr. ing. Horia ZAROJANU – 90 ani
- Prof. univ. dr. ing. Octavian PRUTEANU, DHC – 85 ani
- Prof. univ. dr. chim. Neculai AELENEI – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Dan Florin CROITORU – 80 ani
- Conf. univ. dr. mat. Gheorghe COSTOVICI – 80 ani
- Conf. univ. dr. ing. Paraschiva HABA – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Dumitru Teodor Dorin MATEESCU – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Iosif OLAH – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Paulică RĂILEANU – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Alexandru VALACHI – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Ștefan UNGUREANU – 80 ani
- Prof. univ. dr. chim. Mariana BEZDADEA – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Corneliu Gheorghe BOȚAN – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Spiridon Cristian Dan DĂSCĂLESCU – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Adrian DIMA – 75 ani
- Prof. univ. emerit. dr. ing. Radu GAIGINSCHI – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Valeria Marta GORDUZA – 75 ani
- Prof. univ. dr. Liviu SUHAR – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Livia ȚURA – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Maria Veneția VÎLCU – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Mihail VOICU – 75 ani
- Conf. univ. dr. ing. Rodica Silvia VOLOCARIU – 75 ani
Membri de Onoare ai Comunității Academice
- Silvia Doina GIURMA, Director Direcția Resurse Umane
- Carmen AIGNĂTOAIEI, Șef Birou Personal din cadrul DRU
- Nicoleta BURAC, Șef Birou State Salarii din cadrul DRU
- Constantin FLOREA, Șef Birou Personal din cadrul DRU
- Lucia ACATRINEI, Șef Serviciu Tehnic DGA
- Petronela COSTĂCHESCU, Biroul Financiar – Contabil din cadrul DSS
- Rodica ȘORONESCU, Coordonator Compartiment Audit Intern
- Conf. dr. ing. Eugen Vasile HOROBA
- Eduard MOISII – administrator șef facultate
- Prof. univ. dr. ing. Octavian LUPESCU
- Șef lucrări dr. ing. Florentin CIOATĂ
- Conf. univ. dr. ing. Cristel ȘTIRBU
- Șef lucrări dr. ing. Gheorghe BODI
- Prof. univ. dr. ing. Demetra Lăcrămioara BORDEIANU
- Prof. univ. dr. ing. Constanța COMANDAR
- Prof. univ. dr. ing. Emilia FILIPESCU
- Conf. univ. dr. ing. Viorica CREȚU
- Conf. univ. dr. ing. Cornelia IONESCU LUCA
- Conf. univ. dr. ing. Dan DORIN