loader image

Profesorul Boris Plăhteanu, omagiat în cadrul deschiderii Salonului INVENTICA 2018

Deschiderea celui de-al XXII-lea Salon Internațional INVENTICA 2018 a avut loc miercuri, 27 iunie 2018, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), într-o sală plină de profesori, cercetători și studenți.

„Bine ați venit la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași, locul care este depozitarul uneia dintre cele mai importante achiziții simbolice ale Iașului și ale României, este vorba de Școala Ieșeană de Inventică. Acum 50 de ani, un mare profesor ieșean, pe care mulți dintre cei din sală l-au cunoscut, ne-a fost profesor, ne-a fost mentor, ne-a fost conducător de doctorat unora dintre noi, e vorba de Vitalie Belousov”, a deschis prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin evenimentul, vorbind despre cel care a pus bazele conceptului numit „Școala de inventică”, o școală care nu a avut o consistență fizică, state de funcții sau sediu, ci o stare de spirit și mai mult decât o școală în sens tradițional. „Profesorul Belousov a instituit o atmosferă creativă care apoi s-a dispersat în toată țara, exemplul ieșean a fost preluat mai departe de alte instituții, de alte universități în așa fel încât în România s-a putut dezvolta cu adevărat o cultură a creativității”, a punctat prorectorul Neculai Eugen Seghedin.

profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, a urat bun venit invitaților în numele conducerii Universității. „Suntem într-una dintre cele mai frumoase aule din România și într-una dintre construcțiile care în timpul Primului Război Mondial au adăpostit Senatul României, între 1916 și 1918. Suntem foarte bucuroși să găzduim cea de-a XXII-a ediție a salonului internațional de invenții, este firesc ca o universitate tehnică să exceleze în domeniul inventicii, al inovației”, a subliniat rectorul TUIASI. Acesta a vorbit și despre evoluția cercetării românești în context internațional, dar și a cercetării de la Universitatea Tehnică ieșeană în context național. „Față de acum trei ani, când depuneam până în 10 cereri de brevet pe an, anul trecut am depus aproape 70 de cereri de brevet, fiind și rezultatul unei politici a universității în care susținem depunerile de brevete prin asigurarea costurilor de brevetare”, a explicat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Rectorul a menționat și faptul că evenimentul se bucură de un număr mare de participanți, aproximativ 500, număr impresionant având în vedere că nu cu mult timp în urmă s-a desfășurat și EUROINVENT, la care TUIASI a fost co-organizator.

profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018

În cadrul deschiderii oficiale a Salonului INVENTICA a fost ținut și un moment omagial in memoriam dedicat profesorului Boris Plăhteanu, care a activat în cadrul Facultății de Mecanică și apoi la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial. Momentul a fost susținut de prorectorul Neculai Eugen Seghedin, care a avut o prezentare mai tehnică, cu documente de arhivă și fotografii, dar în același timp personală, vorbind despre copilăria grea și zbuciumată și apoi de parcursul profesional excepțional al lui Boris Plăhteanu, și de prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a vorbit despre anumite aspecte ale activității și imaginii profesorului. „Să ne bucurăm că l-am cunoscut, că i-am fost aproape și că a lăsat o zestre spirituală pe care avem datoria s-o ducem mai departe, să ne bucurăm că am avut astfel de profesori și că prin ei am putut să fim părtași și să fim într-o legătură directă cu acele lumi definitiv pierdute”, a spus prorectorul Neculai Eugen Seghedin.

profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018

Pe lângă cuvintele despre profesorul Boris Plăhteanu, prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu a vorbit și despre situația actuală a inventicii, dar și despre contextul socio-cultural actual al lumii în care trăim. „Generația care vine n-a cunoscut nici războiul, nici reconstrucția unei Europe aflate la pământ. Generația care vine e la un click distanță de clopotul lui Gauss și de sonetele lui Shakespeare. Dar nu cumva oare generația noastră, foarte preocupată de economie, de politică și de toate a uitat să formateze setul de amintiri morale atât de necesare celor care vin după noi? Și una dintre aceste amintiri morale obligatorii e și respectul față de ce datorăm pământului. Dacă vom privi mereu spre această planetă ca spre o simplă resursă, ca pe un consumabil, va fi rău. Nu putem face un festival perpetuu din tăierea pădurilor, din risipa apei, din contaminarea pământului”, a punctat profesorul.

profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018

În cadrul evenimentului a fost lansată și o carte la care profesorul Plăhteanu a lucrat în ultima parte a vieții sale împreună cu ai săi colaboratori, o integrală a invențiilor Henri Coandă, un volum care recuperează o parte din patrimoniul spiritual al inventicii românești.

Salonul INVENTICA atrage în fiecare an participanți de marcă din mediul universitar românesc, fiind prezente tot timpul universitățile mari, dar și cele mai mici, care au un rol important în viața academică a României, dar și institute de cercetare.

profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018
profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018
profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018
profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018
profesorul-boris-plahteanu-omagiat-in-cadrul-deschiderii-salonului-inventica-2018
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.