La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIaşi) tocmai s-a încheiat cu succes Proiectul „Burse Doctorale – O Investiţie în Inteligenţă (BRAIN)”.
În cadrul proiectului desfăşurat în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost sprijiniţi şi finanţaţi în activitatea lor de cercetare au fost sprijiniţi 155 de doctoranzi. Toţi aceştia şi-au susţinut public teza, un număr de 50 de teze fiind recomandate de către comisii spre publicare.
Cu prilejul acestui proiect, TUIaşi şi-a creat 32 de parteneriate noi cu universităţi şi institute de cercetare din spaţiul european.
Obiectivul principal al proiectului BRAIN a fost îmbunătăţirea formării viitorilor cercetători în cadrul studiilor doctorale, cu impact asupra creşterii atractivităţii şi motivaţiei pentru cariera în cercetare, precum şi a competitivităţii acestora pe piaţa muncii. La încheierea proiectului, toţi indicatorii de calitate au fost atinşi, iar unii depăşiţi.