Rectorul Dan Cașcaval, discurs la început de an universitar: „Cred că noi, deopotrivă dascăli şi studenți, suntem datori să nu renunțăm la mirosul de cretă”

Discursul susținut de rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, la festivitatea de deschidere a anului universitar care a avut loc vineri, 1 octombrie, de la ora 11.00, în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

Încep prin a adresa „Bun venit!” celor peste 5.000 de boboci de la toate ciclurile de studii și, deopotrivă, „Bun revenit!” celor peste 10.000 de studenți care au depășit statutul de boboci.

Continui prin a vă mulţumi tuturor, membri ai comunității academice a universității noastre, parteneri și colaboratori tradiționali, pentru că ne oferiți bucuria de a fi iarăşi împreună la un nou început de an universitar!

Un nou altfel de început, care dorește să împingă cumva în afara universității noastre tot ceea ce a adus pandemia: teamă, neîncredere, șovăială, incertitudini, dar mai ales lipsa comunicării directe, a gesturilor vizibile, lipsa sentimentului că aparții unei discuții, a sentimentului că aparții unei comunități reale. Lipsa socializării reale.

Începem şcoala cu toate forțele, în plin, cadre didactice, personal administrativ şi studenții. Nu dorim să continuăm să ne comutăm activitățile pe setarea „virtual”, impusă de SARS-CoV-2, şi să ne pierdem treptat chiar şi viaţa cotidiană printre amintirile despre „cum ar fi putut să fie”.

Vizionam zilele trecute un spot publicitar dedicat popularizării vaccinării. Spotul, care transmitea mesajul unei profesoare, se încheia cu o expresie care mi-a plăcut enorm: „Îmi este dor de mirosul de cretă”. Nu doresc să discut despre contradicția dintre termenii de „digitalizare” şi „cretă” promovați simultan de autorități, ci despre ideea de „miros de cretă”. De fapt, creta în sine nu are miros. Posibil vag, dacă este umedă. În accepțiunea mea, însă, mirosul de cretă reprezintă tot ceea ce poate fi mai palpabil, mai real în interacțiunea dintre dascăl şi student.

Reprezintă comunicarea reală, fără să fie intermediată de Zoom, Teams sau Meet, reprezintă un desen pe tablă, în care ai trasat ceva mai strâmb şi ai şters, deci reprezintă faptul că nu eşti robot. Mirosul de cretă reprezintă o demonstrație făcută pe tablă în care nu contează că ai ajuns la forma corectă a expresiei finale dacă nu au fost şi studenții de faţa ta în sală, şi nu în faţa monitorului.

Mirosul de cretă reprezintă, de fapt, şcoala în esenţa ei.

Personal, nu cred că şcoala își poate atinge menirea online. Dincolo de informații, şcoala, indiferent de nivelul de studii, are menirea fundamentală să ofere aptitudini şi atitudini şi să nască întrebări. Să transforme oglinzile în ferestre. Sau cum spunea cineva, să deştepte. Digitalizată sau nu, educația nu își poate atinge aceste obiective decât dacă există mirosul de cretă.

Deci dorim să mirosim a cretă, şi noi, dascălii, şi studenții. Însă, nu uităm nicio clipă că pandemia nu doar că nu s-a încheiat, ci din contră, şi că dorința noastră nu poate anula de la sine răspândirea virusului. Dar da, vom mirosi a cretă, căci toți începem anul universitar astăzi aici, în mod real. Însă vom preveni răspândirea virusului adoptând un sistem hibrid, cursuri online, aplicații onsite, şi respectând toate regulile impuse de această perioadă.

Și dacă anul trecut, când, posibil, condițiile au fost mai critice, am reușit să parcurgem activitățile didactice fără să ne modificam programul decis inițial, sunt convins că nu vom avea nici în acest an motive să ne lipsim de mirosul de cretă. Iar pentru stabilitatea anului trecut, doresc să mulțumesc cadrelor didactice, studenților şi personalului din administrație!

Cred că noi, deopotrivă dascăli şi studenți, suntem datori să nu renunțăm la mirosul de cretă şi dintr-un motiv mult mai pragmatic, un motiv de care depinde evoluția imediat următoare a societății românești.

Cel care a creat Dubaiul din prezent, șeicul Rashid, a fost întrebat ce crede despre viitorul țării sale, răspunsul său fiind:

„Bunicul meu a călărit pe o cămilă, tatăl meu a călărit pe o cămilă, eu am condus un Mercedes, fiul meu conduce un Land Rover și nepotul meu conduce un Land Rover, dar strănepotul meu va călări pe o cămilă… De ce este așa? Pentru că vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează vremuri grele.”

De ce am adus în prezentarea mea aceste fraze? Pentru că acum trăim vremuri grele. Vremuri la care am ajuns, noi, ca naţie, însă nu doar noi, din cauza pandemiei şi a crizei generate, care a acutizat discrepanţa dintre ceea ce putem face şi ceea ce avem nevoie, pe de o parte, si dintre ceea ce putem face şi ceea ce facem de fapt, pe de altă parte.

De exemplu, avem nevoie de peste 200.000 de ingineri. Doar aici, în România. Oricât am dori să prelungim, din comoditate, menţinerea în activitate a unei generaţii care şi-a început activitatea înainte sau chiar mult înainte de 1990, timpul nu iartă. Iar acum avem mai mult ca oricând nevoie de 200.000 de ingineri.

De aceea avem acum nevoie de oameni puternici. Studenţii noştri trebuie să nu cunoască starea de lipsă de încredere, lipsă a curajului de a avea încredere în ei. Pentru a deveni un om puternic, este nevoie ca această încredere, care nefiresc se pierde printre activităţi mai mult virtuale acum şi „consumatoare” doar de memorie RAM sau hard şi timp, să fie canalizată responsabil către dezvoltarea personală în cadrul mai larg al dezvoltării comunităţii din care facem parte.

Pentru a deveni oameni puternici, studenţii noştri trebuie să înveţe şi aibă încrederea justificată că, prin ceea ce învaţă, vor avea forţa şi competenţa să dezvolte comunităţile în care vor trăi. Şi nu ar fi rău ca acestea să fie aici, în România.

Pentru a deveni oameni puternici, studenţii noştri trebuie să aibă încrederea justificată că prin ei, mai ales prin ei, se poate trece peste o criză, se poate repara o mentalitate, se poate reface o ţară.

Pentru a deveni oameni puternici, studenţii noştri trebuie să aibă încrederea justificată că prin ei se poate cu adevărat construi, că ei reprezintă filonul principal al rezilienţei unei comunităţi, al unei ţări.

Nu cred în cuvintele lui Miron Costin, cum că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”. Vremurile ni le facem singuri. Desigur, cu o doză de necontrolabil, natural entropică, dar cu destul de multă resemnare. Să nu uităm că în alte vremuri, deloc uşoare, Asachi a avut încredere să construiască o şcoală pentru viitor.

Împotriva multora, Niculescu-Otin a avut încredere în şcoala lui Asachi şi a adăugat-o puţinelor universităţi româneşti de la acea vreme. Iar generaţiile de după, deopotrivă cele de astăzi, au avut încredere în şcoala lui Asachi şi au consolidat-o.

De aceea, noi, dascălii, ştim că ceea ce vă oferim vouă, studenţilor noştri, reprezintă mult mai mult decât o şcoală. Înseamnă încrederea noastră în voi, care trebuie să se metamorfozeze în încrederea voastră în voi, încrederea că puteţi fi oamenii puternici de care avem nevoie.

Dar, pentru aceasta, trebuie să mirosim a cretă! Pentru că nu există alternativă la școala faţă în faţă. Acești ani petrecuţi online nu vor sacrifica doar viitorul a două sau trei generații, ci vor sacrifica viitorul fiecăruia dintre noi, un viitor care nu mai poate fi recuperat. Da, trebuie să mirosim a cretă, dar în deplină siguranţă personală şi a celorlalţi.

Doresc să mulţumesc colegilor mei, cadre didactice şi personal administrativ, pentru anul universitar care s-a încheiat ieri şi pentru pregătirea anului universitar care începe astăzi. În egală măsură, doresc să mulţumesc studenţilor, pentru că i-am simţit parteneri reali în războiul cu pandemia, un război greu, dar nu imposibil de controlat.

Vă mulţumesc tuturor pentru că prin prezenţa dumneavoastră fizică acum, aici, susţineti că nu ar trebui să uităm niciodată mirosul cretei.

Să avem cu toţii un an universitar excelent, să fim sănătoşi pe deplin şi să ne reîntâlnim cu toţii la Marşul absolvenţilor din 2022!