Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost invitat să participe marți, 4 iulie 2023, la Palatul Cotroceni, la ceremonia în care Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele de promulgare a celor două legi ale educației.
La ceremonie au fost invitați, pe lângă oficialități din Parlamentul României și din Guvern, și nouă rectori ai universităților de stat din România, instituții care au fost implicate în procesul de dezbatere și elaborare a celor două legi. Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a fost singurul reprezentant al mediului academic ieșean la ceremonia de la Palatul Cotroceni.
„Noua Lege a Învățământului Superior reglementează mai clar și mai coerent aspectele privind învățământul profesional dual, prin crearea și funcționarea consorțiilor duale. De asemenea, confirmă necesitatea derulării studiilor doctorale pe parcursul a patru ani, finanțabili de la buget. Susține internaționalizarea învățământului românesc și aliniază reglementările privind calitatea studiilor universitate la normele acceptate în țările cu valoroasă tradiție academică. Am fost onorat să particip în mod nemijlocit la semnarea de decretelor asociate legilor educației de către Președintele României. Am fost totodată, în aceeași măsură, onorat să contribui, modest, la conceperea acestora”
a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI
Proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului superior au trecut prin tot circuitul legislativ, fiind pilonii de bază ai proiectului „România Educată”, asumat de către Președintele Klaus Iohannis. De altfel, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, este implicat din 2017 în grupul de lucru din cadrul „România Educată” pentru învățământul profesional și cel tehnic.
În 2017, la sediul TUIASI a fost organizată o dezbatere națională pe acest subiect, la care au fost peste 200 de participanți, experți în domeniul educației.