Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, la sărbătorirea rădăcinilor ingineriei, la Iași: „Politehnica a devenit astăzi universitate-fanion a educației academice românești”

În acest an atingem pragul unei foarte frumoase vârste a Școlii de inginerie a lui Asachi, prima școală în limba română și cea care s-a regăsit ulterior, în diferite forme, în Universitatea Mihăileană și în Universitatea ieșeană de la trecerea dintre secolele XIX și XX. Mai concret, în acest an sărbătorim 210 ani de la primul curs al acestei școli, care a început să funcționeze în 15 noiembrie 1813, și care reprezintă fundația Politehnicii ieșene de astăzi.

De aceea, vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați onorat invitația de a sărbători împreună acest eveniment de suflet al Iașului și al întregului învățământ tehnic românesc!

Ceea ce doresc să evidențiez astăzi prin alocuțiunea mea este faptul că apariția și dezvoltarea Școlii noastre au fost rodul unor decizii care fie au contrazis șovăiala unor oameni, fie au generat opoziție față de vremuri.

Alocuțiunea mea a fost construită în jurul unei ziceri pline de înțeles, mai ales astăzi, a lui Asachi: „O nație care a pierdut încrederea în sine, între toate altele este cea mai mizerabilă, pentru că a frânt bastonul pe care se putea răzima”.

Citind aceste cuvinte, NU te-ar duce gândul la faptul ca tânărul Asachi, și citez din lucrarea „Spiritul critic în cultura românească” a lui Garabet Ibrăileanu, publicată inițial în 1909, „apare ca o colecție de tendințe contradictorii […], e un novator exagerat, apoi de aiurea se poate vedea că el […] are timidități […] contrazicându-se adesea asupra aceluiași lucru.”

Iată un tânăr Asachi cumva fără încredere în sine, fără să poată adopta o linie fermă în încercările sale poetice, artistice, științifice sau chiar „ezoterice”, fiind la un moment dat atras de spiritism. George Călinescu afirma că este posibil ca aceste incertitudini care îl frământau pe Asachi să fie rodul „momentului spiritual pe care a fost sortit să îl trăiască: tranziția de la gândirea iluministă la ideologia revoluționară și de la epigonismul neoclasic la romantism”.

Cert este că Asachi „a fost un om foarte învățat. Trecuse prin școli serioase, nu era autodidact, ca majoritatea contemporanilor săi […]” (Garabet Ibrăileanu). Iar această educație l-a făcut să își depășească șovăielile și „timiditățile” și să profite de un moment foarte prielnic pentru a crea școala de inginerie în limba română.

În vremea fanariotă, mai precis temporal în vremea domnitorului Scarlat Callimachi, exista un sentiment de dispreț vizavi de naționalitatea română, dregătoriile fiind deținute doar de greci. Cu excepția uneia singure, care impunea cunoașterea limbii române și, mai mult, descifrarea documentelor vechi, ceea ce exceda competența grecilor. Această dregătorie era cea a „hotărniciei de moșii”. O ocazie perfectă, de care a profitat fără să șovăie de această dată, pentru a înființa un „class de inginerie hotarnică”, în 15 noiembrie 1813.

Personalitatea lui Asachi se dezvoltă în anii care urmează ca un statornic și consistent susținător al educației, ajungând personalitatea cea mai marcantă a Moldovei acelor vremuri. Așa cum știm, în 1835 se numără printre fondatorii principali ai Academiei Mihăilene.

Fac un salt în timp, învăluit tot în culorile învățământului ingineresc, și ajung în secolul XX. În 1920 se înființau oficial, prin lege, Școlile politehnice din București și Timișoara. În afară de aceste două Politehnici, diplomele de inginer mai puteau fi acordate și de secțiile tehnice ale Universităților din București și Iași. Din acest motiv, reprezentanții politehnicilor înființate au contestat legitimitatea institutelor tehnice universitare, sperând în desființarea acestora și concentrarea monopolului pregătirii inginerilor doar în politehnicile înființate.

Ca efect al acestei dispute, care a afectat nedrept credibilitatea diplomelor de inginer acordate la Universitatea din Iași, suprapus cu declinul economic din anii ’20, s-a ajuns la reducerea numărului studenților care frecventau de 10 ani secțiile de Electricitate industrială și de Chimie tehnologică la Universitatea ieșeană.

În opoziție cu acele vremuri, apare mișcarea cadrelor didactice și a studenților de la specializările inginerești din Iași, susținută de AGIR, care forțează guvernul liberal să ia în calcul înființarea Școlilor politehnice și în alte regiuni. 

O consecință directă și imediată pentru învățământul ingineresc ieșean, în data de 6 aprilie 1937: Consiliul profesorilor care au predat științele tehnice la Universitatea din Iași s-a întrunit și a decis înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, recomandându-l rector pe Cristea Otin.

Trebuie menționat faptul că opoziția universitară privind înființarea Politehnicii ieșene a continuat, chiar dacă exista o decizie ministerială în acest sens. Astfel, se amâna cumva sine die începerea funcționării Politehnicii „până se vor realiza condițiunile legale și materiale compatibile cu importanța acestei înstituțiuni de învățământ”, după cum afirma ministrul de atunci Constantin Ștefănescu-Goangă.

Această decizie a declanșat o serie de proteste intense din partea profesorilor și studenților ieșeni, care s-au finalizat cu decizia Consiliul de Miniștri privind Regulamentul de funcționare a Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi”, promulgată de regele Carol al II-lea prin Decretul Regal 1279/25.03.1938.

În final, Școala politehnică ieșeană și-a deschis oficial porțile în anul universitar 1938-1939, având alocate 70 de burse (echivalentul locurilor bugetate). Cu acest prilej, Rectorul Cristea Otin a rostit un discurs în data de 30 octombrie 1938, în care a subliniat amar că la presiunile profesorilor din București, în 1920 Parlamentul a votat „în grabă desființarea pur și simplu a învățământului tehnic universitar”. Și, a continuat domnia sa, doar „intervențiile de ultim moment ale câtorva parlamentari, iubitori ai Iașului” au făcut posibilă apariția legii de înființare a Școlii politehnice la Iași.

Politehnica ieșeană se născuse oficial. Însă o nouă încercare se abătea peste România şi, implicit, peste Școala politehnică: războiul. Împotriva acelor vremuri tulburi Politehnica ieșeană a supraviețuit mutându-se inițial la Cernăuți (1941), apoi la Turnu Severin și, ca stație finală înaintea revenirii acasă, la Deveselu.

În 1944, prin Decretul-lege 2198/18.11.1944, semnat de Regele Mihai, Politehnica ieșeană revine la locul ei, în Iași, fapt petrecut efectiv în 1945. Acasă, unde a găsit o clădire distrusă de armatele sovietice și pe care a refăcut-o, redându-i strălucirea de bijuterie arhitecturală, cu sudoarea profesorilor și studenților politehniști.

Peste 40 de ani, tinerii au pus din nou Iașul pe harta orașelor cu o personalitate aparte, puternică, luptând împotriva curentului. În februarie 1987, studenții ieșeni au ieșit în stradă să manifeste împotriva condițiilor din campusuri și din universități, practic împotriva condițiilor de trai din România. Să nu uităm contextul politic totalitar din România anilor ’80, să nu uităm că, de teama unor astfel de acțiuni studențești, Iașul era oricum cumva „favorizat” (nu au existat rațiile alimentare decât ocazional, situația, deși grea, era ceva mai bună decât în alte orașe).

Și să nu uităm că eram încă departe de anul 1989, iar „jocurile” schimbării erau departe de a fi măcar intuite. Așadar un curaj disperat, un curaj nebun al studenților, al tinerilor de atunci. Eu eram student în anul III.

Distinși invitați, colegi și studenți,

De atunci, Politehnica ieșeană a avut libertatea să se dezvolte, devenind astăzi o universitate-fanion a educației academice românești.

Suntem a 6-a universitate românească după finanțare, a 4-a sau a 5-a după finanțarea conform indicatorilor de calitate, suntem pe podium după finanțarea pe proiectele de dezvoltare instituțională. Universitatea a deținut Președinția Consiliului Național al Rectorilor și este de peste 12 ani vicepreședinte CNR. De asemenea, universitatea deține Președinția Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală, organizație care include peste 145 de universități din 23 de țări.

Și deloc în ultimul rând, Politehnica ieșeană este membră a coaliției universitare europene Ingenium, alături de alte 9 universități din Europa, fiind una dintre cele 8 universități românești care au accesat până în anul 2022 în aceste coaliții prin competiție directă.

Iată doar câteva evidențe că prin ceea ce facem astăzi onorăm Școala lui Asachi.

Aceste cuvinte au dorit să arate că dacă vom reuşi să păstrăm din energia și curajul celor care au adus Politehnica noastră astăzi împotriva oricărei opreliști, dacă vom reuși să păstrăm solidaritatea dascălilor și a studenților, atunci oricare proiect universitar ar putea deveni realizabil, indiferent de orice opoziție.

Iar provocărilor de astăzi am putea să le opunem, cu forță, expertiza dascălilor noștri și dorințele studenților noștri.

Tuturor celor care au clădit Politehnica ieșeană, tuturor celor care au contribuit la poziția de lider a Politehnicii ieșene și tuturor celor pentru care Politehnica ieșeană s-a confundat sau se confundă cu viața lor se cuvine să le mulțumim și să ne înclinăm cu respect înaintea lor. Și să le promitem că vom duce mai departe acest crez, crezul că învățământul universitar tehnic este acasă la Iași.

La mulți ani, Școala lui Asachi!

La mulți ani tuturor truditorilor ei!