Mii de elevi au participat în primele două zile la Iaşi Science Festival, s-au jucat cu roboţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi sau au participat la studierea misterelor creierului în Arena Ştiinţelor Medicale din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“.
Elevii s-au prezentat în număr mare la UMF în ciuda vremii urâte care a fost şi luni, şi marţi, când ploile a împins toată lumea în pavilion sau în universitate. Prof.dr. Doina Azoicăi a precizat că s-a realizat o înţelegere cu UTI, iar grupurile de elevi care vizitează instituţia de învăţământ superior tehnic vin şi la UMF, şi invers, conduşi de către studenţii voluntari.
În aceeaşi notă au apreciat şi reprezentanţii UTI desfăşurarea primelor zile de festival. „Am fost încântaţi de încântarea lor“, a precizat prof.dr. Irina Lungu, prorector al instituţiei de învăţământ superior. Aceasta a precizat că în fiecare zi au fost peste 1.500, 1.600 de elevi, din toate clasele şi din toate judeţele apropiate Iaşului, unii venind şi din afara zonei geografice a Moldovei. „Am avut elevi foarte tineri şi nonşalanţi în a întreba despre secretele meseriei, deşi la o distanţă mare de a face o acţiune într-o viitoare profesesie. Ei au fost cei mai curioşi. Adolescenţii au fost mai reticenţi în a pune întrebări concrete, însă cred că i-a încântat foarte mult că tot ce-au văzut le-a fost prezentat de studenţii universităţii“, a adăugat prorectorul. Aceasta a ţinut să precizeze şi faptul că în acest context crede că s-a mai schimbat ideea că ingineria ar fi o meserie grea, la fel şi studenţia într-un domeniu tehnic.
Elevii care au vizitat Arena Ştiinţelor Tehnice au fost cei mai impresionaţi de roboţii de la fiecare stand de către reprezentanţii celor 11 facultăţi. Însă dincolo de aceste aspecte practice ale vieţii de student, elevii au fost foarte impresionaţi de prezentarea sălilor de lucru. Acestora le-a plăcut în special Biblioteca, ce a fost votată recent într-un articole pe platforma boredpanda.com drept cea mai frumoasă din lume. „Avem un tur general al universităţii care începe în Aula Magna şi merge prin Bibliotecă şi se învârte apoi până la Arenta Ştiinţelor Tehnice din Sala Paşilor Pierduţi. Punctul principal de uimire a fost însăşi aula şi biblioteca, acest exerciţiu al tradiţiei pe care noi îl practicăm. Pentru ei a constituit o surpriză, deşi au mai văzut fotografii, realitatea i-a impresionat foarte mult“, a conchis prof.dr. Irina Lungu.
Sursa: Ziarul de Iași