Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a obținut peste 500.000 de euro de la Banca Mondială ca finanțare pentru șase din cele nouă programe depuse pe axa ROSE, program complex prin care se dorește, la nivelul întregii țări, scăderii nivelului abandonului universitar și sprijinirea studenților din medii defavorizate să acceadă în învățământul superior și să finalizeze facultatea.
Prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorectorul instituției de învățământ superior tehnic din Iași responsabil cu activitatea didactică, a precizat că există trei componente ale proiectelor ROSE, sprijinite de Banca Mondială. Până acum la TUIASI au fost implementate cele tip centre de învățare, fiind inaugurat un astfel de centru ultra-modern anul trecut – „Remedium”. Mai există deja în implementare și proiectele necompetitive, obținute pe baza depunerii de proiecte care respectă o serie de cerințe tehnice, destinate activităților remediale și de dezvoltare personală pentru studenții de anul I. Universitatea desfășoară trei astfel de proiecte, iar până la 1 aprilie 2019 se vor depune propuneri astfel încât să funcționeze câte unul la nivelul fiecărei facultăți a TUIASI.
În ceea ce privește cele șase proiecte câștigate în urma competiției din martie 2019, acestea vizează organizarea de școli de vară pentru elevii de la anumite licee identificate de unitatea de management a proiectelor ROSE la nivel național, în special cele din mediile defavorizate.
„Elevii vor veni în timpul verii la universități și vor desfășura diverse acțiuni în facultăți, în universitate, dar și în Iași și în afara orașului, fiind prevăzute și vizite de studii în diverse obiective industriale din domeniul specific de activitate al facultăților. Se au în vedere diverse acțiuni care să arate elevilor care sunt particularitățile fiecărei facultăți în parte, ca elevii să aibă o imagine asupra felului în care ar putea să ia o decizie cu privire la intrarea lor într-o facultate sau nu”
a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin
Perioada în care se vor desfășura aceste școli de vară este de 2-3 săptămâni, programată pentru luna iulie, grupele fiind alcătuite din circa 25 de elevi, una, maximum două pentru fiecare facultate căreia i s-a aprobat și finanțat desfășurarea unui astfel de proiect. Conducerea TUIASI susține faptul că acțiunile au fost gândite și în comun, astfel încât elevii să aibă oportunitatea de a participa la experimente în mai multe laboratoare ale universității, de la mai multe facultăți, dar și să vadă cele mai importante obiective culturale din Iași.
„Proiectele se vor suprapune cu perioada admiterii, astfel că elevii vor avea șansa de a vedea cum se desfășoară activități de acest gen coordonate și de studenți. Vor fi cazați în campus, vor mânca la cantină, vor participa la evenimente sportive în campus, dar și la activități de educație în Centrul de învățare «Remedium», iar ulterior la facultăți”
a completat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.