Ediția a XIV-a a Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice a avut loc joi, 10 noiembrie 2022, în a doua zi a seriei de evenimente ce marchează Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Simpozionul s-a desfășurat în intervalul 9.30 – 15.00, timp în care 20 de profesori au susținut 13 lucrări, un omagiu adus învățământului și științelor tehnice de ieri, de azi și ale viitorului.
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității, gazda evenimentului, a deschis subliniind bucuria revederii față în față, după doi ani în care Simpozionul s-a desfășurat online. „În timpul pandemiei am reușit să menținem continuitatea acestei manifestări. Bineînțeles că în online prezența este mai numeroasă cantitativ, dar, ca și la ore, lucrul acesta nu ne-a entuziasmat foarte mult, pentru că simpla logare nu reprezintă și o participare afectivă la acțiunea respectivă.”
„Ne bucurăm tot timpul că metabolismul acestei manifestări este constant. Anul acesta avem un lucru nou în organizarea Simpozionului, în sensul că lucrări de-ale noastre vor fi selectate pentru a fi incluse în revistele Academiei Române la Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii”,
a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin
Prorectorul a spus că în viitor Simpozionul va fi extins în sensul participării și a colegilor de la alte universități, începând cu cele din Iași și apoi în restul țării.
În acest sens, primul invitat al Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice este dr. Richard Constantinescu, titularul disciplinei Istoria Medicinei la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și vicepreședinte al Societății Române de Istoria Medicinei. Acesta a susținut o prelegere despre felul în care Grigore T. Popa îl privește și îl omagiază pe Gheorghe Asachi, lucru descoperit în coresponența lui Grigore T. Popa, de care profesorul se îngrijește și pe care urmează să o publice.
„La baza gândirii, la baza spiritului științific stă un inginer – Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi au pus bazele școlii românești; erau oameni ai școlii, oameni formați în spiritul acesta științific.
Într-un text din 1936, Grigore T. Popa face o privire la cum s-a format spiritul științific în Moldova și care au fost nucleele care au dezvoltat acest spirit științific.
«Asachi a fost un enciclopedic provenit dintr-un om practic,» și amintește despre anumite tipuri de personalități, despre geniile omenirii, pe care le consideră «firi robuste, cu o dotare bună, dar nu excepțională, pe care împrejurările îi aduc în contact variat cu diferite forme de activitate omenească. Ei sunt sensibilii progresului și au o puternică înclinare spre activitate. În general, ei sunt miraculoșii compilatori sau transplantatori de cunoștințe. Pe Asachi îl putem pune între transplantatori. Dacă Asachi se năștea în Apus, el ar fi devenit probabil un faimos arhitect, constructor de monumente publice ori clăditor de locuințe frumoase și nu știm până la ce nivel s-ar fi ridicat renumele lui»”, a citat Dr. Richard Constantinescu.
La finalul pledoariei sale, profesorul i-a îndemnat pe studenții prezenți în sală să aibă curajul și stăruința să facă lucruri mărețe, amintindu-le că Gheorghe Asachi și ceilalți făuritori de școală românească au făcut asta inclusiv de la vârsta lor.
Simpozionul a continuat cu lucrările:
- ȘTIINȚA POLIMERILOR – TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR | Prof. univ. dr. ing. Nicolae HURDUC (Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu”)
- PROFESORUL DAN DUMITRU WALTER URSESCU (31.08.1927-15.08.2021) – Creatorul „Școlii de turbine cu gaze şi abur” la Iaşi | Prof. univ. dr. ing. Dumitru OLARU, Prof. univ. dr. ing. Dan BĂLĂNESCU, Conf. univ. dr. ing. Gelu IANUȘ (Facultatea de Mecanică)
- LOIALITATE IMPERIALA ȘI CONSTRUCȚIE IDENTITARĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEI CENTRAL-ESTICE | Conf. univ. dr. Mihai DORIN (Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic)
- DISCUȚII PE MARGINEA UNUI LITIGIU. PALATUL UNIVERSITAR DIN COPOU | Conf. univ. dr. Gabriel ASANDULUI (Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic)
- ȘTIINȚĂ ȘI INOVARE ÎN INGINERIA CIVILĂ | Prof. univ. dr. ing. Dorina Nicolina ISOPESCU (Facultatea de Construcţii şi Instalaţii)
- PROTEZAREA AMPUTAȚILOR DE RĂZBOI – HOMO PROSTHETICUS | Drd. bioing. Dimitrie-Cristian FODOR (Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași), prof. univ. dr. ing. Neculai-Eugen SEGHEDIN2 (Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial)
- ŞTEFAN PROCOPIU LA O JUMĂTATE DE VEAC A VEŞNICIEI SALE | Prof. univ. dr. ing. Alecsandru SIMION, Conf. univ. dr. ing. Adrian MUNTEANU, Şef lucrări dr. ing. Ionuţ NACU (Facultatea de Inginerie electrică, Energetică şi Informatică aplicată)
- OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI ALE EDUCAȚIEI ÎN ERA DIGITALĂ | Prof. univ. dr. ing. Iulian CIOCOIU (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației)
- AMENAJĂRI HIDROTEHNICE. Începuturi, prezent si direcții viitoare | Conf. univ. dr. ing. Petru CERCEL (Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului)
- ETAPE ALE DEZVOLTĂRII INDUSTRIEI DE TEXTILE ȘI CONFECȚII ÎN ROMÂNIA | Prof. univ. dr. ing. Antonela CURTEZA, Prof. univ. dr. ing. Manuela-Lăcrămioara AVĂDANEI (Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor)
- CURTEA DOMNEASCĂ – AVATARURI ALE IDENTITĂȚII IEȘENE | Asist. univ. dr. arh. Tiberiu TEODOR-STANCIU, Asist. univ. dr. arh. Ramona COSTEA (Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”)
- FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR DE LA UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI – LIDER NAȚIONAL ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ A ALIAJELOR CU MEMORIA FORMEI | Prof. univ. dr. ing. Leandru-Gheorghe BUJOREANU (Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor)