Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a deschis două noi programe de studiu în limba engleză, la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, master, și la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică aplicată, licență, și a promovat un amplu portofoliu de programe pe platformele de recrutare internaționale, totul în cadrul unei strategii de internaționalizare asumată în 2015 în cadrul Proiectului IEMU – Internationalisation, equity and institutional management for a quality higher education.
Rezultatele au fost prezentate de către prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale de la TUIASI, într-o conferință de profil desfășurată la București la începutul lunii, care a avut ca temă „Internaționalizarea învățământului superior”, desfășurată în cadrul programului „Erasmus+: Tying the Knots in Bologna Implementation”.
Prorectorul a prezentat întreaga strategie de internaționalizare a TUIASI, de pus în aplicare până în 2020, incluzând și planurile operaționale anuale care precizează pașii implementării acestei strategii. O parte dintre fondurile necesare pentru această implementare au fost atrase în ultimii trei ani, când TUIASI a câștigat mai multe proiecte care privesc Internaționalizarea Învățământului Superior în urma competițiilor naționale desfășurate de Ministerul Educației Naționale prin Fondul de Dezvoltare Internațională. În cadrul aceleiași strategii, personalul administrativ și cel didactic al TUIASI și-a îmbunătățit competențele lingvistice pentru comunicare în limbă engleză prin desfășurarea mai multor serii de cursuri certificate la nivel național, reușindu-se și digitalizarea parțială materialului educațional pe o platformă dedicată realizată de TUIASI.
„Au mai fost realizate materiale de promovare privind cercetarea științifică și inovarea, precum și oferta educațională, a fost sprijinită inițierea de proiecte de cercetare științifică internațională prin mobilități ale cadrelor didactice, s-au organizat evenimente de tip International Staff Training Week și crearea unor evenimente de întâmpinare și introducere a studenților internaționali în atmosfera profesională și culturală din universitate și oraș. La TUIASI insistăm mereu pe complementaritatea celor două componente din formarea adaptivă a fiecărui membru al comunității noastre, internaționalizarea «acasă» și cea ca experiență profesională în străinătate”, a punctat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.
Conferința națională „Internaționalizarea învățământului superior” a fost organizată pe 3 mai la București, de către Uniunea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și Ministerul Educației Naționale, și a făcut parte din proiectul „Erasmus+: «Tying the Knots in Bologna Implementation»”. Conform reprezentanților UEFISCDI, scopul acestui program este îmbunătățirea implementării reformelor asumate de România în conformitate cu procesul Bologna pentru alinierea la standardele promovate de Spațiul European al Învățământului Superior.
„Proiectul urmărește readucerea reformelor Bologna în atenția decidenților și a părților interesate din România, cu scopul de a realiza o compatibilitate mai evidentă între învățământul superior românesc și celelalte sisteme educaționale din Europa, concentrându-se pe trei zone de interes și anume: internaționalizarea învățământului superior, dimensiunea socialâ a educației și angajabilitatea absolvenților“, au precizat reprezentanții UEFISCDI.