loader image

Studenții TUIASI au șansa de a descoperi noi oportunități în carieră de la specialiști internaționali la Maratonul de Business

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) vor avea șansa de a participa la un atelier de orientare în carieră organizat de către specialiștii Politehnicii ieșene, alături de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), cu sprijinul Agenției Consulare a Franței la Iași.

Acesta va avea loc miercuri, 25 mai 2022, în intervalul orar 13.00 – 14.00, la sediul central al TUIASI, în Sala de conferințe „Cristea Niculescu-Otin” a corpului Rectorat, aflată la parterul clădirii.

„Maratonul de Business îşi propune să consolideze colaborarea dintre mediul de afaceri franco-român, autoritățile locale și universități, prin organizarea de reuniuni și evenimente în jurul unor tematici precum: proiectele de dezvoltare ale companiilor franco-române, modernizarea sistemului sanitar, competențele tehnice şi resursele umane, investiţiile şi finanţările din perspectiva competitivității și dezvoltării regiunii de Vest a României”

au transmis organizatorii

Din partea CCIFER vor participa 5 directori de departamente din companiile membre, care își doresc un dialog cu studenții în vederea prezentării oportunităților de carieră, de stagii, programe de antreprenoriat pentru studenți, de competiții, dar mai ales pentru a le recomanda cum să își construiască un parcurs profesional în domeniul pe care îl studiază. Invitații din partea CCIFER sunt:

  • Adriana Record – Director executiv CCIFER;
  • Ioan Constantin – Cybersecurity Expert  Orange Romania;
  • Laurențiu Lupu – Director Resurse Umane Ambro;
  • Adrian Pantazica – Project director Corporate Office Solutions;
  • Cristian Patachia – Development & Innovation Manager  Orange Romania.

Din partea TUIASI vor participa:

  • Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, Prorector responsabil cu activitatea didactică și de asigurare a calității;
  • Conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, Prorector responsabil pentru activitatea cu studenții;
  • Conf. univ. dr. ing. Cristiana Istrate, Președinte al Societății Antreprenoriale Studențești.

Totodată, la eveniment va participa și Monica Ionita, responsabil comunicare al CCIFER.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.