230 de elevi din toată țara se întrec în acest weekend în etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, organizat de Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Aflat la ediție aniversară, a XXV-a, concursul se derulează pe parcursul zilei de sâmbătă, 13 mai 2023, iar rezultatele vor fi anunțate duminică.
Sâmbătă, de la ora 09.00, manifestările au început cu festivitatea de deschidere, la care au fost prezenți prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul universității, Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, Ana Naghi Elisabeta, inspector de matematică și astronomie în cadrul Ministerului Educației, Luciana Antoci, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, și Cristian Pravăț, inspector general adjunct.
Aceștia le-au vorbit sutelor de elevi prezenți în amfiteatru și celor 42 de profesori însoțitori despre importanța competiției de la Iași care oferă premii totale de aproape 35.000 de lei, similare cu cele de la Olimpiada Națională de profil, pe matematică.
„Este un concurs drag mie fiindcă până acum 10 ani, când am plecat din Iași, făceam parte din comisie, am muncit la organizare, dar nu la fel de mult precum colegii pe care-i știu că muncesc de 25 de ani. Mă bucur că sunteți aici, vă rog să țineți aproape de matematică sub forma ei aplicată pentru că în realitate ingineria și aplicațiile matematice vă vor conduce spre cele mai căutate și recompensate slujbe”
a declarat Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației
Ceremonia a fost moderată de decanul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial, prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, care a oferit și o serie de premii de excelență pentru a recunoaște aportul profesorilor și susținătorilor concursului „Adolf Haimovici” de-a lungul anilor. Acesta le-a transmis elevilor că a descoperit că etimologia cuvântului Iași înseamnă faimă, așa că „asta vă doresc și vouă să aveți, mult «iași»!”.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a scos în evidență importanța unei astfel de competiții care arată puterea și relevanța școlii de la matematică de la Politehnica ieșeană. El i-a îndrumat pe elevi și pe profesorii lor să se bucure de vizita la Iași dacă nu au mai fost până acum prezenți, încurajându-i să se întoarcă pentru a putea vizita una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume: Biblioteca TUIASI din Copou.
„Acest concurs, care este la o săptămână după finala Olimpiadei naționale studențești «Traian Lalescu» dovedește faptul că școala de matematică din Politehnica noastră este o școală puternică; e și firesc pentru că e clar că matematica este una dintre disciplinele de bază ale ingineriei. De altfel, această serie de finale de concursuri pe care le organizăm va continua anul viitor cu finala Olimpiadei internaționale de matematică studențească SEEMOUS”
a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
Organizatorii de la TUIASI au explicat că o astfel de competiție nu putea fi desfășurată fără sprijinul profesorilor care au depus sute de ore în culise, pentru a pune toate lucrurile în ordine, dar și a Inspectoratului Școlar Județean. De altfel, Luciana Antoci, inspector general al ISJ Iași, le-a vorbit elevilor despre importanța concursurilor care pun problema matematicilor aplicate, ieșind din zona pur teoretică.
„Vorbim despre un concurs care a ajuns la a 25-a ediție, este o tradiție care îi conferă prestigiu, validare la nivel național, un concurs care este gândit de la bun început altfel pentru că, în peisajul foarte variat al competițiilor naționale, Concursul de matematică aplicată «Adolf Haimovici» aduce de ani de zile un segment pe care-l regăsim frecvent în sistemele din apus – mai exact, zona aplicată. Și aduce la Iași în fiecare primăvară un număr foarte mare de elevi din toată țara”
a conchis Luciana Antoci
Cristian Pravăț, inspector-general adjunct de la ISJ Iași, s-a declarat emoționat să vadă în sală atât sute de elevi alături de profesorii lor, cât și alumni ai competiției, câștigători din anii anteriori, transmițându-le elevilor că dacă au ajuns până aici viitorul le poate rezerva mai multe decât dacă s-ar fi limitat doar în studiul de la școală.
„Am o bucurie imensă că văd amfiteatrul acest plin într-o casă a inginerilor; văd foarte mulți profesori de matematică și printre ei. E mare bucurie că mai sunt copii care vor să facă ceva mai mult decât strict la orele de școală, pentru că nu ați fi aici dacă nu v-ați pregăti un pic mai mult decât ceea ce sunteți obligați să faceți de zi cu zi. Eu vă mulțumesc și vă asigur că nu vă strică asta și viitorul vostru e clar așezat mult mai bine”
a punctat Cristian Pravăț
Conform organizatorilor, Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” îmbină rezolvarea de probleme deosebite, atât teoretice, cât şi practice, dar mai ales premiază cele mai bune şi frumoase rezolvări şi compuneri de probleme, stimulând activitatea elevilor creativi.
Aceștia au explicat că este un concurs unic în peisajul competițional al disciplinei, prin aplicabilitatea practică a subiectelor, concursul fiind o modalitate prin care se aduce o contribuție la dezvoltarea unei gândiri creatoare a elevilor, care explorează realitatea practică, trecând dincolo de limitele teoretice.