Organizațiile studențești de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au câștigat toate probele din cadrul paradei din debutul festivalului studențesc – FESTUDIS, organizat de Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS).
La paradă, care a avut loc luni, 2 mai 2022, au participat peste 4.000 de studenți din tot centrul universitar ieșean, care au plecat în marș de la Palatul Culturii către CCS Iași. Ligile s-au pregătit cât mai bine pentru această paradă: au adus muzică, steaguri, bannere, tricouri colorate, elemente specifice activității de la facultățile lor.
În urma paradei, s-au decernat premii pe trei categorii: pentru mobilizarea în rândul asociațiilor mari (cu mai mult de 50 de participanți), pentru mobilizarea la asociațiile mici și pentru originalitate. Ligile de la TUIASI nu doar că au fost primele la fiecare categorie, dar au ocupat, pentru fiecare din cele trei categorii, toate locurile de pe podium.
Astfel, clasamentele au arătat în felul următor:
Asociații mari:
- I – Liga Studenților Electroniști din Iași – LSETC
- II – Liga Studenților de la Mecanică – LSM
- III – Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații – ASAFCI
Asociații mici:
- I – Liga Studenților de la Construcții de Mașini – LSCM
- II – Asociația Studenților Chimiști „CHEMIS”
- III – Asociația Studenților și Absolvenților de la Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului – ASAHGIM
Originalitate:
- I – Liga Studenților Electroniști din Iași – LSETC
- II – Asociația Studenților Chimiști „CHEMIS”
- III – Liga Studenților Electrotehniști ETH
„La paradă s-au înscris toate asociațiile studențești care au vrut din Iași. Este o bucurie că, după anii de pandemie, studenții s-au reunit. În ciuda așteptărilor de circa 1.000 de participanți au fost, conform estimărilor Jandarmeriei, vreo 4.500 de studenți. Asta indică faptul că mișcarea studențească și tinerii își doresc să participe la evenimente, să facă proiecte, să se implice în activități cât mai multe. Ligile de la TUIASI s-au evidențiat cel mai bine dintre toate ligile, atât ca număr, cât și la nivel de creativitate a acțiunilor, prin costumații, steaguri, bannere”,
a declarat Ionuț Ursachi, reprezentantul studenților TUIASI în Consiliul de Administrație al universității
FESTUDIS are loc la Iași în perioada 2 – 8 mai 2022 și la evenimente participă peste 15 ligi studențești.