loader image

Trei zile de cultură, educație si distracție la IETS

Timp de trei zile, capitala culturală a României s-a mutat la Iaşi. Peste 8.000 de ieşeni au participat la evenimentele organizate sub egida Iaşi Educational Trade Show (IETS), cea mai mare manifestare dedicată educaţiei din capitala Moldovei.

Organizată în perioada 1 – 3 iunie, aceasta a antrenat mediul economic, cel academic şi comunitatea locală deopotrivă într-o pleiadă de evenimente care au însufleţit Iaşul, aliniindu-l marilor capitale culturale ale lumii.

Clasic 300 cu soprana Miora Cortez şi violonistul Gabriel Croitoru

Organizat în a doua zi a evenimentului, pe data de 2 iunie, Spectacolul de Gală „Clasic 300” s-a constituit într-un moment de referinţă pentru mediul cultural ieşean. Mari nume ale muzicii clasice internaţionale, soprana Mioara Cortez şi violonistul Gabriel Croitoru au urcat pe scena inedită amenajată în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, într-un regal de muzică şi lumină, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, pentru a oferi celor peste 2.400 de spectatori demonstraţii unice de virtuozitate.

Timp de două ore, acompaniaţi de orchestra şi Corul „Gavriil Musicescu” din cadrul Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, cei trei artişti au interpretat selecţii celebre din muzica lumii, orchestraţii ale maestrului Sabin Păutza şi melodii din unele dintre cele mai cunoscute pelicule ale tuturor timpurilor, „Casablanca”, „Romeo şi Julieta” sau „Umbrelele din Cherbourg”. În deschiderea Spectacolului „Clasic 300” mediul local de business a premiat excelenţa în educaţie.

Premii pentru 18 studenţi ieşeni

18 studenţi de la cele cinci universităţi publice din Iaşi au primit, în cadrul unei ceremonii festive, premii în valoare de 500 de euro fiecare. În cadrul ineditului concert în aer liber s-a dat startul şi numărătorii inverse pentru cel mai mare eveniment de educaţie din Europa de Răsărit, FIE 2013 – Festivalul Internaţional al Educaţiei ce va avea loc la Iaşi timp de zece zile, în luna mai a anului viitor. Tot în cadrul Spectacolului de Gală „Clasic 300” a fost prezentat în premieră şi imnul FIE 2013. „Iaşi Educational Trade Show este un preambul pentru FIE – Festivalul Internaţional al Educaţiei care va avea loc chiar aici în capitala Moldovei în mai puţin de un an. Deja întregul motor care va pune în mişcare acest eveniment larg acceptat de comunitatea culturală a Iaşului a fost bine calibrat. Peste mai puţin de 12 luni vom veni în faţa dumneavoastră cu un suflu nou pentru Iaşi, cu un eveniment în care se vor putea regăsi toţi cei care au avut privilegiul să se nască în capitala Moldovei”, a declarat Florin Mindirigiu, Producătorul general al Spectacolului „Clasic 300” şi directorul companiei organizatoare.

Peste 2.000 de ieşeni au ales să viziteze şi Expoziţia de Oferte, Tehnologii, Servicii şi Carte Educaţională care s-a desfăşurat pe întreaga perioadă a Iaşi Educational Trade Show – IETS în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. 32 de expozanţi i-au atras cu oferta specifică pe ieşenii care au venit să vadă care sunt cele mai noi informaţii din domeniul educaţional.

3.000 de studenţi la Ziua Absolventului

Tot în cadrul IETS a fost organizat pe data de 3 iunie şi cel mai mare eveniment al centrului universitar ieşean, Ziua Absolventului 2012. Într-o ceremonie fastuoasă şi plină de energie în acelaşi timp, peste 3.000 de absolvenţi ai celor cinci universităţi de stat din Iaşi s-au adunat în arealul delimitat de Catedrala Mitropolitană şi Palatul Roznovanu pentru a primi binecuvântarea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe şi ai celei Catolice şi pentru a asculta cuvântările adresate de liderii mediului academic.

Dacă absolvenţii de la Universitatea de Arte „George Enescu” au impresionat prin momentele artistice oferite celor prezenţi, tinerii veniţi în coloană de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” au făcut dovada spiritului specific studenţiei, aclamându-i pe cei prezenţi la eveniment, iar viitorii medici au mărşăluit pe bulevardul Ştefan cel Mare îmbrăcaţi în halate albe. Ceremonia Absolvent 2012 a fost urmată de Marşul tradiţional care i-a purtat pe tineri spre esplanada Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” unde aceştia au avut parte de cea mai mare petrecere studenţească în aer liber oferită de DJ Jonnessey şi MC Aner.

Trupa TAXI a încheiat cel mai mare eveniment educaţional din Iaşi cu un concert de excepţie în faţa a peste 3.000 de spectatori de toate vârstele. Aplaudaţi şi aclamaţi de cei prezenţi, artiştii au stârnit ropote de aplauze cu piesele îndrăgite de generaţii întregi.

Cele trei zile ale IETS au demonstrat lumii faptul că Iaşul este pregătit şi doritor de evenimente de anvergură, care să readucă oraşul din inima Moldovei acolo unde îi este locul, pe podiumul marilor capitale ale lumii.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.