Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este cea mai bine clasată universitate tehnică din țară în rankingul internațional realizat de Times Higher Education pentru anul 2022, vizând instituțiile de învățământ superior din țări cu economii emergente. În „The Times Higher Education” – Emerging Economies University Rankings 2022, TUIASI este clasată în rândul universităților aflate la pozițiile 501+, fiind analizate aproape 700 de instituții din 50 de țări din toată lumea.
Au fost luate în calcul 18 universități din România pentru a fi incluse în acest clasament, însă doar 16 au fost selectate. În rândul acestora, la nivel național, Politehnica ieșeană ar fi pe poziția a opta.
Este pentru a doua oară la rând când TUIASI este luată în considerare în realizarea clasamentelor de către revista britanică Times HIgher Education. În septembrie, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost inclusă pentru prima oară în clasamentul „World University Rankings”, la categoria 1.200+, pe locul al nouălea în rândul universităților din România indexate în ranking, dar pe primul loc în rândul universităților tehnice.
În clasamentul din septembrie, unul dintre indicatorii la care TUIASI a stat mai bine decât alte universități a fost cel legat de internaționalizare. De altfel, la admiterea din anul universitar 2021/2022 s-a înregistrat cel mai mare număr al studenților străini, fiind și peste 400 de candidaturi depuse. Un alt indicator favorabil este cel al producției științifice, care a fost și una dintre constantele Politehnicii ieșene în diversele clasamente internaționale în care a fost inclusă.
Aceeași indicatori au fost punctele forte ale TUIASI și la poziționarea în clasamentul făcut public la jumătatea lunii octombrie – „The Times Higher Education” – Emerging Economies University Rankings 2022.
Realizatorii clasamentului au inclus doar instituțiile din țările clasificate de FTSE Group de la London Stock Exchange ca fiind „advanced emerging”, „secondary emerging” sau „frontier”.
România este inclusă la „secondary emerging” alături de Chile, China, Colombia, Egipt, India, Indonezia, Kuweit, Pakistan, Filipine, Quatar, Rusia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite.
Rankingul folosește aceeași 13 indicatori de performanță precum clasamentul mare – „World University Rankings”, punându-se acces pe procesul de învățare, cercetarea științifică, transferul tehnologic și imaginea internațională. Aceștia sunt ajustați la prioritățile universităților din economiile emergente.