Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va inaugura joi, 26 octombrie, de la ora 09.00, Centrul de Robotică și Sisteme inteligente. Proiectul ambițios, demarat în urma obținerii unei finanțări la o competiție organizată de Fundația Comunitară Iași, are ca obiectiv principal adunarea tuturor competențelor în robotică de la facultățile Politehnicii ieșene într-un singur spațiu de creație.
Acest proiect a fost propus de către Facultatea de Automatică și Calculatoare în numele întregii comunități a TUIASI în cadrul unui concurs de proiecte organizat de Fundația Comunitară Iași. Proiectul universității a fost desemnat câștigător, primind o finanțare de 30.000 de euro din Fondul PHINIA pentru Educație. Universitatea și-a asumat renovarea spațiului și modernizarea infrastructurii în care a fost amplasat centrul de robotică, în timp ce din banii primiți ca sponsorizare au fost achiziționate următoarele echipamente:
- o celulă robotică educațională echipată cu sistem de vedere artificială și 20 de licențe ale unui software de simulare și programare a roboților
- un robot mobil inteligent, mai exact o platformă mobilă autonomă cu braț robotic colaborativ, echipat cu efector și vedere artificială
Coordonatorul proiectului este conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, alături de colegii săi: prof. univ. dr. ing. Adrian Burlacu, conf. univ. dr. ing. Mihai Postolache, șef lucrări Carlos-Mihai Pascal, cât și prof. univ. dr. ing. Marian Poboroniuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei, de la Facultatea de Mecanică.
„Prin acest proiect ne dorim aducerea sub aceeași umbrelă a competențelor specifice din domeniul roboticii de la diverse facultăți din TUIASI. Am adus un laborator la rangul de Centru de Robotică și Sisteme Inteligente”
a declarat conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei
Cadrele didactice și cercetătorii de la TUIASI își exprimă dorința de a înființa o micro-specializare în Robotică și Sisteme Inteligente, răspunzând astfel cerințelor tot mai crescute de robotizare de pe piața muncii și aliniindu-se la standardele universităților europene. Centrul va găzdui demonstrații care atestă funcționalitatea și relevanța tehnologiilor emergente în robotică. Echipa de cercetare care se va coagula la nivel de universitate va exploata această infrastructură modernă pentru a atrage fonduri și proiecte de cercetare.
„Robotica și sistemele inteligente sunt domenii în rapidă dezvoltare și necesită abordări interdisciplinare pentru a răspunde eficient provocărilor complexe din industrie și cercetare. Prin reunirea expertizei de la facultățile care au diverse competențe în domeniul roboticii precum Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Construcții de Mașini și Facultatea de Inginerie Electrică, un astfel de centru va putea să dezvolte și să ofere în condițiile noii legi a educației o micro-specializare în Robotică și Sisteme Inteligente, ce cuprinde cunoștințe și competențe din domenii diverse precum automatică, calculatoare și tehnologia informației, mecatronică, inginerie electrică și nu numai”
a mai precizat conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei
Sprijinul financiar obținut prin competiția inițială a fost mult mai mult decât o simplă contribuție monetară: a reprezentat un impuls esențial care a energizat întreaga echipă, încurajând-o să mobilizeze și alte resurse ale TUIASI pentru a atinge o valoare totală a investiției de 100.000 euro.
„Decalajul tehnologic din învățământ poate fi redus și prin implicarea noastră, a companiilor. Rolul PHINIA este să fie punctul de sprijin pentru studenții pasionați de automotive, iar un centru de excelență este absolut necesar fiindcă permite universității să creeze un cadru ideal unde se întâlnesc tehnologiile industriale cu experiența și curiozitatea studenților. Această interacțiune academică îi ajută pe viitori ingineri să învețe mai repede și mai bine rolul sistemelor inteligente, automatizate, în industrie și le creează avantaje competitive pe piața muncii. Politica PHINIA este să investească acum, în prezent, pentru a oferi studenților un viitor de succes!”
a declarat Dan Țețu, director general al fabricii PHINIA Iași