loader image

TUIASI participă săptămână aceasta la două târguri universitare de promovare a ofertei educaționale

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va participa în perioada următoare la două târguri de universități, menite să promoveze oferta educațională și să prezinte tinerilor avantajele studiilor de inginerie în România.

Astfel, joi, 28 martie 2019, TUIASI va avea o echipă și un stand la RIUF – Romanian International University Fair, iar în weekend va participa la evenimentul organizat de compania IULIUS – „Târgul Universităților Ieșene”.

RIUF va avea loc în incinta Palas Mall, la Congress Hall mai exact, porțile târgului deschizându-se la ora 10.00, iar reprezentanții TUIASI vor fi prezenți la stand până la ora 16.00. În total și-au anunțat prezența 120 de expozanți, majoritatea fiind instituții de învățământ superior din țară și din Europa.

„Noi nu venim neapărat cu o contraofertă, că pe zona educațională e clar că nu putem concura cu alte facilități, cu stagii și burse oferite de universitățile din străinătate, dar dacă nu suntem prezenți, e ca și cum acceptăm ca tinerii noștri să plece și nu reacționăm deloc. Trebuie să le arătăm elevilor că ne pasă de ei, că am adaptat conținutul programelor, nu neapărat la cerințele de piață, ci la interesul de la nivelul populației tinere: oferim cursuri de educație antreprenorială sau socială. Nu putem să nu fim acolo, fiindcă ne pasă de viitorul nostru comun”

a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu activitatea internațională de la TUIASI

Cel de-al doilea eveniment de la acest final de săptămână este Târgul Universităților Ieșene, organizat în Atrium Palas Iași, la care TUIASI va participa nu doar cu un simplu stand, ci și cu mostre inovative de inginerie și arhitectură. Evenimentul este o inițiativă a companiei IULIUS, cu scopul de a crea o platformă de interacțiune directă a liceenilor cu mediul academic ieșean, și vor participa toate universitățile de stat din Iași.

Liceenii prezenți la eveniment vor putea participa și la workshopuri interactive, care îi vor ajuta în orientarea educațională și profesională. Sâmbătă, de la ora 11.00, în sălile de conferințe Congress Hall, se vor desfășura întâlniri de lucru pe teme precum „Ce te faci când vei fi mare?”, „Cum îmi aleg o facultate în Iași?” și „Superputerile tinerilor în 2025”. Pe lângă oferta educațională, târgul reunește peste 20 de asociații studențești, de la care tinerii pot afla despre viața de student și activitățile în care se pot implica.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.