loader image

TUIaşi, Universitate de Cercetare Avansată şi Educaţie

În urma clasificării universităţilor realizate în baza Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIaşi) a fost încadrată în prima categorie valorică, ca Universitate de Cercetare Avansată şi Educaţie. Aceasta ocupă locul 2 între universităţile cu profil tehnic şi locul 6 în clasamentul general.

În urma ierarhizării programelor de studii, TUIaşi a avut toate programele de studiu încadrate doar în primele două categorii (A şi B), fiindcă singura universitate din Iaşi, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) care să reuşească această performanţă.

Doar 12 universităţi în prima categorie

Pe 6 septembrie 2011, Ministerul Educaţiei, Daniel Funeriu, a publicat rezultatele primei clasificări a universităţilor din România. Aceasta a fost realizata de un organism internaţional de evaluare – Asociaţia Universităţilor Europene. Doar 12 universităţi au intrat în prima categorie, respectiv au fost clasificate ca Universităţi de Cercetare Avansată şi Educaţie. Clasificarea s-a făcut pe baza datelor raportate de instituţiile de învăţământ superior acreditate din sistemul naţional. Acestea au fost structurate pe criterii, standarde şi indicatori, inclusiv prin rapoarte furnizate de universităţile supuse evaluării în vederea clasificării universităţilor şi ierarhizării programelor de studii.

Printre universităţile aflate în prima categorie se mai numără, pe lîngă TUIaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţeganu” din Cluj Napoca, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca şi Universitatea Politehnica din Timişoara.

Ierarhizarea programelor de studii a fost făcută publică pe 2 octombrie 2011. Această ierarhizare a fost realizată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.