loader image

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, partener principal în acordarea Premiului Național pentru Proză „Ziarul de Iași”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este pentru a doua oară partener principal în organizarea Premiului literar „Ziarul de Iași”, distincție acordată pentru producțiile literare publicate în anul 2019. La această ediție, Ioana Nicolaie a fost aleasă de juriu pentru a primi Premiul Național pentru Proză, cu volumul „Cartea Reghinei”, în timp ce Premiul literar pentru debutat a fost adjudecat de poetul Luca Ștefan Ouatu, pentru „Cinematic”.

Politehnica ieșeană susține financiar proiectul asigurând fondurile pentru premiul acordat, iar rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, precizează că, din punctul său de vedere, nu se poate face o disociere între profesiile tehnice, inginerești, și literatura sau arta, la modul general.

„Personal, la fel ca în anul 2016, am susținut participarea TUIASI la acordarea Premiului național de proză. De altfel, laureatul din acest an pentru debut este de formație tehnică și își continuă pregătirea într-un domeniu ingineresc. Implicarea noastră încă o dată în calitate de partener principal onorează comunitatea academică a Politehnicii și confirmă faptul că paleta abilităților și preocupărilor tehnice include, în mod implicit, și interesul pentru cultură, mai ales când exiști în orașul Iași. Felicitări laureaților acestei ediții și așteptăm să îi redescoperim în viitoarele creații literare”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

Juriul care a selectat lucrările este compus din profesioniști ieșeni din lumea literaturii și criticii literare: Alexandru Călinescu, președintele juriului, Doris Mironescu, Codrin Liviu Cuțitaru, Bogdan Crețu și Antonio Patraș. După primele două etape de selecție, aceștia au anunțat cinci nominalizări: Ioana Nicolaie – „Cartea Reghinei”, Dumitru Crudu – „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, Bogdan Răileanu – „Teoria apropierii”, Simona Antonescu – „Ultima cruciadă” și Alina Nelega – „Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”.

Câștigătoare a fost desemnată Ioana Nicolaie, cu „Cartea Reghinei”, volum publicat la Editura Humanitas, pentru „un roman dur” care urmărește destinul unei femei dintr-un sat ardelenesc, „o femeie care trăiește experiențele fundamentale ale vieții”, așa cum descrie cartea președintele juriului, Alexandru Călinescu.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.