Întreaga comunitate a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 16 noiembrie, de la ora 10.00, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Politehnicii moderne de astăzi și 209 ani de la primele cursuri de inginerie în limba română susținute de Gheorghe Asachi la Iași.
Profesorii, cercetătorii, studenții, personalul auxiliar, cât și prietenii și partenerii TUIASI s-au adunat pentru acest important moment de celebrare în Aula Magna „Carmen Sylva”. Este o reîntoarcere a festivității în cea mai frumoasă aulă a Iașului academic după 2019, în ultimii doi ani pandemia COVID-19 împingând celebrarea în mediul online.
Manifestarea a fost deschisă de către prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, care a susținut un discurs-manifest despre formarea Politehnicii moderne de astăzi, greutățile din anii care au trecut și cele care încă mai există, unele mai simplu de identificat decât celelalte. Acesta a atras atenția asupra importanței istoriei și tradiției, într-un context în care în mediul academic românesc se descoperă rădăcini din ce în ce mai vechi ale învățământului superior, descoperiri și conexiuni care pot fi considerate chiar absurde.
„Nici acum 209 ani și nici măcar acum 85 de ani nu puteam vorbi despre un «mediu academic» în adevăratul sens al acestuia. În anul 1818 se închidea Școala lui Asachi, la insistențele sfetnicilor greci ai domnitorului, speriați că educația în limba maternă înseamnă nu doar cunoaștere, ci mai ales emancipare. Peste aproape un secol, dorinței noastre de înființare a unei Școli Politehnice proprii i s-a opus, aproape 17 ani, «mediul academic» existent deja în alte vreo două orașe. Dacă nu erau protestele profesorilor și studenților de la specializările tehnice și contextul războiului care bătea la ușă, probabil că ar mai fi trecut mult timp până la nașterea Politehnicii ieșene”
a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval în discursul său
Rectorul a atras atenția și asupra faptului că, deși războiul nu se află în interiorul granițelor noastre și regimul nu este unul împotriva dezvoltării școlilor în general, universitățile se află „sub asediu concurențial”, care este dus până la extrem.
„Un asediu exacerbat de înzecirea numărului de universități și, implicit, centre universitare, în condițiile înjumătățirii natalității. Tradiția și expertiza asociată tradiției reprezintă, încă o dată, un element de stabilitate pentru noi și iată că Politehnica ieșeană se menține în topul celor 6% universități românești mari și performante”
a punctat rectorul
El a evocat și momentul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a plecat, alături de profesori, studenți și arhivă, în Vestul țării, pentru a se pune la adăpost de luptele care au mutat frontul chiar la Iași, în capitala Moldovei. În special momentul reîntoarcerii acasă, când clădirea în care se află astăzi una dintre cele mai frumoase aule universitare din România – Aula Magna „Carmen Sylva” – și una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, era o ruină. Atunci, profesorii și studenții Politehnicii au muncit umăr la umăr pentru a putea ridica din nou clădirea, când multe persoane nu îi vedeau niciun alt viitor decât demolarea.
„Când fiecare cărămidă sau bârnă de aici poartă amprentele asudate ale colegilor noștri, când cursurile și aplicațiile se desfășurau în condiții improvizate, înghesuite printre mormane de moloz în vreun spațiu mai puțin atins de război, dar se desfășurau continuu, când această clădire există acum NUMAI datorită voinței politehniștilor, cum poți, dintr-un orgoliu sau calcul personal, căci nu pot să consider instituțional, să emiți pretenții revendicative absurde pentru o istorie pe care alții au apărat-o când părea că nimic nu mai poate fi salvat? O întrebare care arată că nimic nu s-a schimbat în esență față de acum 209 sau 85 de ani”
a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
Acesta a fost urmat la prezidiul din fața aulei de către președintele Senatului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Aurelian Iulian Ciocoiu. Înainte de a-și începe discursul, acesta a vorbit despre bucuria reîntâlnirii față în față la punctul culminant al Zilelor TUIASI 2022, fără medierea mediului online. Chiar dacă răspunsul corpului didactic în fața pandemiei a fost o regrupare rapidă și o adaptare eficientă către mediul online.
„Îmi face plăcere să amintesc spusele profesorului Ștefan Procopiu, care spunea că «misiunea oricărei universități nu este numai de a răspândi știința, dar și de a ajunge să creeze ea însăși valori, insuflând vocații și întreținând focul sacru la generațiile care i se prezintă». Ca urmare, astăzi poate mai mult ca oricând, continuând să rămânem repere intelectuale și morale credibile, vă urez să găsim inspirația de a insufla generațiilor actuale puterea de a-și urma visurile și înțelepciunea de a alege visurile care merită urmare”,
a spus prof. univ. dr. ing. Aurelian Iulian Ciocoiu în discursul său
În numele studenților Politehnicii a luat cuvântul Ioan Ursache, reprezentantul acestora în Consiliul de Administrație al TUIASI, care s-a declarat onorat de a lua parte la ceremonia de 85 de ani de la întemeierea școlii. Și acesta a spus că revenirea în Aula Magna „Carmen Sylva” este echivalentă cu o revenire acasă.
„Ingineria reprezintă un domeniu complex de științe a cărei definire reprezintă identificarea traiectoriilor principale de evoluție a societății în care trăim. Iată că acum, odată cu noua revoluție tehnologică, se dovedește că ingineria este responsabilă pentru avansarea inteligenței artificiale, că funcționează Internetul, realizarea de construcții impresionante și multe altele. Dragi colegi, am vrut să menționez că ingineria nu își poate pierde din importanță sau din interes pentru că ingineria reprezintă viitorul”,
a punctat Ioan Ursache
Acesta i-a invitat pe studenți să nu uite ca pe parcursul anilor de studenție să ia parte în organizațiile non-guvernamentale, chiar și ligile care activează la TUIASI, pentru a experimenta ce înseamnă și voluntariatul.
În urma acestuia, la prezidiul TUIASI a urcat prof. univ. dr. ing. Aurelian Bălăiță, rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, care a transmis mesajul tuturor rectorilor instituțiilor de stat din capitala Moldovei. Acesta s-a declarat onorat de a participa la eveniment, menționând și el importanța spațiului din Palatul Universitar în care se desfășoară ceremonia festivă. Rectorul a decretat celebrarea celor 85 de ani de la înființarea Politehnicii moderne ca fiind o sărbătoare a tuturor universităților din Iași, a municipiului în sine, dar și a întregii țări.
„Întregul parcurs al învățământului tehnic din Iași, având ca borne de referință înființarea acum 209 a primei școli tehnice în limba română și oficializarea acum 85 de ani a instituției de învățământ superior tehnic ieșene, este un drum firesc de valorificare a inteligenței neamului nostru, înzestrat cu atât de multe haruri. Toți cei de aici știm și suntem cuprinși de importanța acestui fapt, că TUIASI reprezintă deja o tradiție în domeniu și este un garant deosebit de serios al calității și al inovării în învățământ și cercetare. Prin strădanie și abnegație, prin dăruirea unor profesori de excepție, învățământul superior tehnic de la Iași a ajuns să fie în fruntea marilor ierarhii, așa cum este foarte bine cunoscut. Nu întâmplător majoritatea brevetelor de invenție din România din ultimii ani sunt cele de la TUIASI, nu întâmplător un număr impresionant de proiecte de mare amploare se desfășoară la această universitate sau cu aportul ei”
a spus prof. univ. dr. ing. Aurelian Bălăiță
Acesta a înmânat rectorului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, placheta și medalia UNAGE, alături de felicitările pentru momentul aniversar celebrat în aulă.
A luat cuvântul și primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, care a insistat la rândul său asupra faptului că momentul aniversar al Politehnicii ieșene trebuie să fie, de fapt, un moment aniversar al țării, dar și un moment de omagiu al generațiilor care au construit universitatea de astăzi.
„Cred că acest moment este un moment de omagiu pe care trebuie să îl aducem generațiilor de profesori și studenți, de specialiști, care au contribuit în mod nemijlocit la creionarea, construirea și utilizarea, să spunem, într-un mod eficient a României. Pentru că orice stat inteligent, care dorește să își clădească un viitor mai bun își construiește și o școală inginerească de calitate așa cum au fost și cuvintele de început ale întemeietorului Gheorghe Asachi. Școala și Institutul Politehnic Iași nu au fost și nu sunt într-o competiție cu niciun alt institut politehnic din România, competiția este peste granițele țării, acolo este de fapt ținta noastră de a arăta că suntem o școală de calitate, că profesioniștii care absolvă aceste facultăți sunt competitivi, reușesc să domine multe dintre profesiile cu care ei se confruntă în afara granițelor, pregătindu-se aici”,
a spus Mihai Chirica
La final și acesta a înmânat conducerii TUIASI o amintire și o răsplată a celor 85 de ani de existență, iar rectorul universității, urcat pe scenă alături de primar, a anunțat și finalizarea proiectului Parcului Politehnicii, realizat în parteneriat cu municipalitatea ieșeană între sediul rectoratului și clădirea Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”.
Pentru a marca și legătura puternică pe care o menține cu învățământul preuniversitar, la festivitatea TUIASI a participat și profesorul Cristian Pravăț, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Iași, care a descris momentul celebrărilor ca fiind „o pagină de istorie autentică a ceea ce a însemnat evoluția învățământului superior tehnic românesc”.
„Istoria recentă a TUIASI include colaborări profesioniste cu instituția pe care o reprezint, parteneriate concretizate în concursuri școlare, naționale, interjudețene, regionale, vizite de studiu, realizarea de stagii de practică, organizarea de sesiuni de formare și perfecționare pentru profesorii din învățământul profesional și tehnic, toate aceste ilustrând deschiderea către învățământul preuniversitar, dorința de a sprijini accesul absolvenților noștri la facultăți de profil, garanția succesului acestora în carieră”,
a spus profesorul Cristian Pravăț
Și partenerii din mediul de afaceri au fost alături de TUIASI la momentul aniversar: un reprezentant al companiei BorgWarner luând cuvântul la manifestare. Cristian Grigorică este, de fapt, absolvent al TUIASI, de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, coordonator al unei echipe de 46 de ingineri din peste 200 la nivelul fabricii, iar acesta le-a transmis celor din sală că ingineria este cea care poate schimba lumea.
„BorgWarner este un partener al mediului academic, contribuie la formarea, educarea viitorilor ingineri. Ne-am dezvoltat în ultimii ani, am modernizat 4 laboratoare la TUIASI, am implementat un program anual de practică, anul acesta peste 100 de studenți au fost la noi în fabrică prin acesta, iar în 2022 am lansat programul de internship pentru studenți”
a declarat acesta
Discursul președintelui Fundației Universitare „Gheorghe Asachi”, profesorul Daniel Covatariu, a făcut legătura dintre momentul celebrării istoriei Politehnice, la cel al celebrării oamenilor. De fiecare dată, cu ocazia Zilelor Universității, TUIASI profită de acest moment pentru a-și premia cei mai buni cercetători, pentru a decerna titluri de profesor emerit, pentru a face un omagiu către profesorii seniori și pentru a oferi titlurile de membru de onoare al comunității academice.
La festivitatea de miercuri, 16 noiembrie, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare la nivelul universității, a înmânat titlurile pentru premiile în cercetare.
„Îi onorăm pe cei care contribuie în fiecare zi la creșterea renumelui TUIASI prin activitatea dumnealor, prin pasiunea dumnealor, prin dedicarea totală unui scop sau unui gând. Sunt absolut onorată să deschid această parte a ceremoniei prin acordarea premiilor pentru excelența în cercetarea științifică. Ceea ce este important de precizat este că universitatea noastră are obiectivele ei la nivelul cercetării, unul este acela de a deveni din ce în ce mai vizibilă, cu o notorietate din ce în ce mai mare la nivelul clasamentelor internaționale. Cred însă că cel mai important lucru este să ne dovedim utilitatea pentru zona în care trăim, utilitatea pentru a fi un argument foarte important pentru orice firmă care dorește să își deschidă sediul în orașul nostru”
a spus, în discursul său, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin
Distincțiile oferite de universitate în domeniul cercetării sunt:
- Premiul pentru cercetătorul cu cele mai bune performanțe în cercetarea științifică
- Prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu, Facultatea de Mecanică (foto)
- Premiul pentru tânărul cercetător cu cele mai bune performanțe în cercetarea științifică
- Șef lucr. dr. ing. Mădălina Simona Bălțatu, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor
- Premiul pentru inovare și transfer tehnologic
- Conf. univ. dr. ing. Corina Cernătescu, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”
- Premiul pentru atragerea celor mai multe fonduri private pentru cercetarea științifică
- Prof. univ. dr. ing. Leon Florin, Facultatea de Automatică și Calculatoare
- Premiul pentru studentul doctorand cu cele mai bune rezultate în cercetarea științifică
- Asist. drd. ing. Ovidiu Păucă, Facultatea de Automatică și Calculatoare
Vezi broșura premiilor pentru excelență în cercetare
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIASI, a înmânat titlurile de profesori emeriți către patru cadre didactice care au făcut, prin activitatea lor, cinste Politehnicii ieșene peste tot în lume. Prorectorul a denumit aceste titluri cele mai importante premii de recunoaștere pentru oameni care au trăit o viață în universitate: fiindcă sunt acele premii pe care ți le dau colegii și prietenii, alături de care ai lucrat și încă lucrezi.
„Este o cinste, o onoare pentru mine, să înmânez aceste titluri de consacrare. Am mai spus-o, undeva sub pardoseala acestei clădiri se află piatra fundamentală amplasată aici în 1893. Atunci, prințul Ferdinand spunea că nu clădirea, oricât de faimoasă ar fi ea, face faima unei școale. Da, faima unei școale o fac oamenii: profesorii, studenții, absolvenții, toți aceia care au ales să slujească școala. Cu toții slujim școala, dar unii o fac cu asupra de măsură; sunt acei care primesc diverse recunoașteri din partea societății sau a diverselor entități specializate. Dar cele mai importante premii de recunoaștere sunt cele pe care le obții acasă”,
a spus prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin
El a oferit patru astfel de distincții către profesorii:
- Prof. univ. dr. fiz. Maricel Agop
- Prof. univ. dr. ing. mat. Daniel Condurache
- Prof. univ. dr. ing. Corneliu Lazăr
- Prof. univ. dr. ing. Carmen Teodosiu
Vezi broșura profesorilor emeriți
Prof. univ. dr. ing. mat. Daniel Condurache, proaspăt numit membru corespondent al Academiei Române, a vorbit despre importanța acestui premiu și despre apropierea de comunitatea Politehnicii.
„Eu am fost sub drapel de mic, am fost în loturi internaționale de fizică sau chimie, dar trebuie să spun că nu mi-am prins niciodată țelul. Am avut două mari principii de conduită în viață: primul dintre ele a fost să nu îmi fac de râs părinții, care au fost dascăli de țară. Al doilea a fost să nu îmi fac de râs profesorii. Să nu fac de râs școala, fiindcă eu am trăit și am fost format într-o școală – Școala Politehnică din Iași – care este comparabilă cu toate marile școli de inginerie din lume și o spun foarte apăsat. Ei îi sunt dator, de fapt. Școala mi-a dat tot ce mi-a putut da la momentul în care vorbim, iar țara, prin primirea în Academia Română, mi-a dat tot ce mi-a putut da. De aceea voi rămâne în continuare sub steag și am să încerc, de data aceasta, să nu vă fac de râs niciodată pe dumneavoastră”
a declarat prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache
Prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, prorector responsabil cu dezvoltarea instituțională, a mulțumit tuturor celor prezenți și tuturor partenerilor universității, de la studenți „fără de care nu am putea fi astăzi aici”, până la cei din industrie sau la universitățile prietene. El s-a declarat onorat să înmâneze distincțiile pentru profesorii seniori ai TUIASI.
„Sunt onorat ca astăzi să ofer simboluri ale recunoașterii și, poate, mai degrabă ale recunoștinței unei părți dintre profesorii seniori ai școlii care sunt aici prin ceea ce au făcut și prin ceea ce fac astăzi zi de zi, alături de această școală cu care ne mândrim. Îmi cer iertare că nu vă fac niște prezentări așa cum sigur le meritați”,
a spus prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate
Lista profesorilor seniori care au primit distincții în cadrul ceremoniei poate fi consultată mai jos:
- Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Lozonschi – 86 ani
- Prof. univ. dr. ing. Maria Apostolescu – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Temistocle Bîrsan – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Adrian Corduneanu – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Nistor – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Spiridon Oprea – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Alexandru Stancu – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Ioan Suchar – 85 ani
- Prof. univ. dr. ing. Cezar Duca – 81 ani
- Prof. univ. dr. ing. Liviu Hostiuc – 81 ani
- Prof. univ. dr. ing. Ion Balasanian – 80 ani
- Conf. univ. dr. mat. Alexandru Cărăușu – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Viorel Mihai Cosma – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Georgeta Strat – 80 ani
- Prof. univ. dr. ing. Elena Bobu – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Florina Liliana Buzescu – 75 ani
- Lector univ. dr. mat. Ana Crăciun – 75 ani
- Conf. univ. dr. ing. Nicolae Hoblea – 75 ani
- Prof. univ. dr. ing. Eugen Hnatiuc – 75 ani
- Șef lucrări dr. arh. Ion Daniel Vișan – 75 ani
Vezi broșura profesorilor seniori
Prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, a oferit titlurile de membri de onoare ai comunității academice pentru profesorii nominalizați de facultăți.
„Ne trec emoții de când eram tineri și îi vedeam pe profesorii noștri, altfel de emoții fiind în sală, sub o formă sau alta sărbătoriți, și alte emoții când privești, de jur-împrejur, spre toate vârstele, și simți că ești îmbogățit, atât de cei care ți-au fost profesori, cât și de cei care, deși nu ți-au fost profesori, cumva fac parte din familia ta, familie pe care de fiecare dată o numim, cu un an mai mare, Școala Politehnică a lui Asachi”,
a spus prof. univ. dr. ing. Irina Lungu
Lista profesorilor distinși cu titlul de membru de onoare al comunității academice:
- Prof. univ. dr. ing. Rodica Boazu
- Conf. univ. dr. arh. Emil Dragoș Ciolacu Miron
- Conf. univ. dr.arh. Mircea Grigorovschi
- Conf. univ. dr. arh. Sorin Nistor
- Prof. univ. dr. ing. Marinela Bărbuță
- Prof. univ. dr. ing. Vasile Grecu
- Prof. univ. dr. ing. Constantin Jantea
- Conf. univ. dr. ing. Ana Nicuță
- Prof. univ. dr. ing. Valentin Pavel
- Prof. univ. dr. ing. Dan Popovici
- Prof. univ. dr. ing. Mihai Profire
- Prof. univ. dr. ing. Alexandru Secu
- Conf. univ. dr. ing. Maricica Vasilache
- Prof. univ. dr. ing. Nicolae Vlad
- Prof. univ. dr. ing. Radu Ibănescu
- Conf. univ. dr. ing. Aurora Alexandrescu
- Conf. univ. dr. ing. Cătălin Sorin Ungureanu
- Șef lucrări dr. ing. Liliana Lutic
- Conf. univ. dr. ing. Florin Bandrabur
- Conf. univ. dr. ing. Ana Băcăoanu
- Conf. univ. dr. ing. Camelia Mihăilescu
- Conf. univ. dr. ing. Anca Moise
- Conf. univ. dr. chim. Mioara Surpățeanu
- Conf. univ. dr. ing. Elena Ștefancu
- Șef lucrări dr. chim. Militina Bourceanu
- Șef lucrări dr. ing. Valeriu Constantin Nagacevschi
- Șef lucrări dr. ing. Corneliu Petrilă
- Prof. univ. dr. ing. Radu Ursulean
- Conf. univ. dr. ing. Radu Voinea Cociu
- Conf. univ. dr. ing. Livia Cociu
- Conf. univ. dr. ing. Ovidiu Florin Tudose-Sandu-Ville